spot_img
13.6 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăEditorialCe rămâne după?

    Ce rămâne după?

    Suntem un popor călit politic. Nu ne-a trecut nimeni prin faţă, fără să spunem ceva de genul „las că toţi sunt la fel”. Fac ce fac şi ia cu ei, odată plecaţi şi rupţi de „politica mamă” ultimul sâmbure de adevăr. Ce-a fost în PDL nu se ştie şi poate în spatele cortinelor nici un ochi jurnalistic nu va descoperi mai mult de ce s-a spus. Însă, ce rămâne după un PDL răvăşit de o politică inerentă, ca cea a zilelor noastre? Ca cetăţeni simpli e imposibil să nu ne punem această întrebare? Ce rămâne după? Constrânsă de situaţia unei politici tăioase, ca cea de la Gorj mi-am pus şi eu întrebarea aceasta iar rezultatul decizional al formaţiunii politice m-a făcut să cred, pentru prima oară, că există viaţă după această nebuloasă care era să îngroape zeci de ani de istorie într-o clipă. Am scanat profilul unui om care mi-a venit la îndemână, fiind desigur numele cel mai actual de pe scena politică gorjeană şi am ajuns la Ion Cupă. Nu ştiu politică, nu îmi place, nu intru în domenii care mă depăşesc însă, ca simplu cetăţean, fără prea multă experienţă jurnalistică în spate, pot spune că omul ăsta mi-a atras atenţia. Spun asta pentru că omul acesta, care a învăţat politica din mers a realizat ce şi-a propus într-un timp ireal pentru unii. Omul şi-a urmărit paşii ştiind cu siguranţă că scopul trebuie atins şi a reuşit, fără prea mare tevatură, cu discreţie şi desigur…cu mult calm. A ajuns deputat şi acum reprezintă interesele oamenilor de rând, ca mine şi ca voi în Parlament. Avantajele vin odată cu funcţia de parlamentar, deci interesele noastre, ale gorjenilor, pot ajunge la urechile cui trebuie când trebuie. Această abilitate, de a face lucrurile după bunul plac al tău pentru bunul plac al oamenilor cred că îl poate propulsa în fruntea candidaţilor pentru şefia PDL Gorj. Pe lista „oamenilor ascunşi” şi prea discreţi ai PDL Gorj îl găsim şi pe Eduard Berca, întreprinzătorul convins, omul care ţine frâiele unei companii puternice din judeţ şi care desigur ar putea reprezenta o altă opţiune pentru conducerea formaţiunii portocalii. Sunt o persoană tânără deci mizez pe un candidat tânăr, care să poată să îmi ofere cele mai bune alternative sociale, economice, politice, oricare ar fi acestea.
    Acum Dumnezeu cu mila…cum ar spune cineva. Reconstrucţia unui partid care a trecut printr-o luptă ca cea de la parlamentare e mult prea greu de realizat în câteva luni…dar nu e imposibil. Pe scena politică îşi pot găsi loc tot felul de actori, dar important pentru noi, ca şi spectatori „trecători” aş spune, este să îi ochim pe cei mai talentaţi. Nu că am face un spectacol din asta…dar na’ statutul de cetăţeni cu drept de vot ne impune….

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: