Ca să nu ne facem că nu înțelegem, pe parcursul anului următor, vom găsi potrivit să stabilim mental cine e Puterea în România. Aia politică, desigur. Avem una bucată Traian, avem jumate de măsură, Boc, avem pe doamna Nuți, câțiva băieți cu mustață, câțiva băieți cu ochișorii ca Mediterana, intrigantul cu accent newyorkez. În completare, identificăm încercarea căciulii jamaicane, fără iarbă aprinsă, de data asta, prin culori de pe steagul sfânt al partidelor: de la portocaliu, combinat cu verde, până la verde crud udemerist, copiat din culoarea codrilor tăiați de maghiarul mustăcios și accidentat, totul îmbujorat cu roșul acvilin al mafiotului șef, cocoșat de stelele de pe umeri (după cum a afirmat însuși Șeful cel mare). Mai la urmă, câțiva băieți care au ținut cură de slăbire, neștiind că o să ajungă la Guvernare. Bun. Ăstora le-a venit o idee, născută în buncărele-laborator ale mașinăriei de partid, cum că cel mai bine ar fi să umble la cadre, la resurse umane, cum s-ar zice azi. Pe vremea răposatului dictator, se chema rotirea cadrelor, acum se numește ademenire forțată sau primenire falsificată. Au început să mai schimbe din fețe, să mai elimine din concurs, să distribuie în mod egal către toți frații din Coaliție, diversele candidaturi profitabile pentru grupare. Dacă, până la sfârșitul anului, s-au bulucit să scoată din joben dosarele unor soldați tatuați cu crezul oranjadei pe inimă, au continuat cu doi-trei căprari din batalionul Acvila, apoi, pentru impresie artistică, câțiva peștișori din milionul ăla și câteva sute de mii de funcționari bugetari, zic că vine marea reciclare și pe holurile friguroase și sărace ale adversarului. De cum trece mahmureala după Sfântul Ion, parcă văd o serie de ochișori tulburați ai Opoziției, plimbați cu escortă, între Parchet, Tribunal și Arest. Mai e o variantă, în care ăștialalți să se dezbrace, public, de haina opozantului și să treacă, cu tot cu candidatură, la una dintre variantele de partid cu însemnele Puterii. Oferta cu steluță, ca după Sărbători, conține, pentru unii, chiar varianta renunțării la anumite candidaturi. Adicătelea, săgetând direct inimioara bolnavă a subiectului, ori candidezi de la unul dintre noi, oricare, ori te duci frumușel acasă. Sau în altă parte. În Parlament? Dar să nu ne ia gura pe dinainte, că nu se cade, însă, dacă vom trăi până la anul, vom vedea împreună mișcarea pe continentul infinit al imoralității, al abjecției și al urâțeniei umane.
Binele o duce, încă, foarte rău în România!
Doamne-ajută!
