spot_img
Altele

    Dacă …

    Se spune că legendarul general cartaginez, Hanibal, când a ajuns cu faimoasa armată de elefanţi, la porţile Romei, ar fi spus că dacă va intra în Roma, va fi stăpânul lumii. Istoria spune că romanii i-au răspuns printr-un singur cuvânt: DACĂ!. Scurtul titlu al editorialului meu nu se referă la acel celebru şi istoric răspuns, nici măcar la fel de celebra poezie a lui Joseph Rudyard Kipling, ci pur şi simplu la un „dacă”, venit în mintea mea, după ce am aflat despre înfrângerea pandurilor în Giuleşti, cu scorul de 2 – 0. Este adevărat că o înfrângere nu este un capăt de ţară, dar putea să nu fie, mai ales că a fost într-o partidă cu o echipă debusolată şi nesusţinută financiar. Rapidul este socotită ca fiind cu un pas în groapa falimentului, dacă nu se găseşte un om cu bani mulţi şi suflet de suporter, chiar de rapidist, pentru a o salva. Sau cel puţin un „nevoiaş” de spălare de bani. Altfel, echipa giuleşteană nu va mai putea să activeze de la anul, în Liga I. De altfel, vor fi multe asemenea echipe, a căror situaţie va fi incertă la sfârşitul acestei ediţii de campionat. Revenind la acel „dacă” din titlu, pot să bag mâna în foc, fără teama că mă ard, că DACĂ Pandurii ar fi avut la ora actuală la îndemână toţi jucătorii pe care i-a dat în ultimii 2 – 3 ani, ar fi avut, pe departe, cel mai valoros lot din România. Chiar şi frumoasa echipă a Stelei s-ar fi uitat cu admiraţie şi cu jind, la o echipă de adevăraţi panduri. Dar cum în fotbalul de azi, partea economică este determinantă, chiar vitală, mai toate echipe sunt puse în situaţia de a face transferuri cu inima frântă, sau cel puţin îndoită, pentru a putea face faţă în această dispută infernală, cum este fotbalul. Aşa s-a întâmplat şi la Pandurii, unde vrând – nevrând, au plecat fotbalişti precum Grecu, Chiricheş, Pintilii sau Maxim. Evident altă echipă ar fi fost Pandurii, dacă ar fi avut în lot aceşti talentaţi fotbalişti. Dar totuşi, echipa târgujiană este una de top în fotbalul românesc. De la începutul campionatului s-a bătut şi a fost mereu în cărţi, pentru podium şi totodată pentru cupele europene. Sperăm să nu fie prea multe asemenea meciuri precum cel cu Rapidul, pe care să le pierdem. Adică meciuri pe care în mod normal le puteam câştiga, sau scoate cel puţin un egal. Rămâne de văzut cât de repede depistează matematicianul Pustai, necunoscutele din ecuaţia pandură.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: