spot_img
Altele
    AcasăEditorialDouă săptămâni cum au mai fost altele

    Două săptămâni cum au mai fost altele

    Aceste două săptămâni de campanie electorală, dinaintea celui de-al doilea tur de scrutin, pentru alegerea preşedintelui României, par să se asemene foarte mult, cu cele din 2009. Asemănarea zdrobitoare constă în faptul că în jurul reprezentantului stângii, par să se grupeze majoritatea forţelor politice care contează mai mult sau mai puţin, iar în jurul candidatului dreptei, cam nimeni. Cel puţin aşa pare să fie până acum. Sau mai mult decât atât, Klaus Iohannis, nici nu pare interest de vreo alianţă cu cineva. Cel puţin la nivel de trocuri politice, déjà a anunţat că nu va face niciun fel de înţelegere, cu nimeni. La fel şi în 2009, Traian Băsescu mergea în turul doi, singur, faţă de Mircea Geoană, care avea toate forţele politice de partea sa. Bine, într-o confruntare electorală, Traian Băsescu era un uragan, faţă de Iohannis care pare a fi o biată briză. Atunci, Băsescu avea la îndemână multe instituţii ale statului, în timp ce acum, Iohannis, nici vorbă. Similitudinea pare a fi generată tot de vulpoiul care îşi numără zilele la Cotroceni. Cred că el este păpuşarul din spatele jocului dreptei. Altfel cum ar putea sta liniştit, “Neamţu’ ”, cu un handicap de 10%, şi fără nicio alianţă cu nimeni? Mai mult ca sigur, merge pe principiul din 2009, al lui Băsescu, mai ales că sfătuitorul său i-a promis şi o mână de ajutor. Problema sau chiar nenorocul dreptei este că Victor Ponta nici nu se compară cu Mircea Geoană. Ponta are şi avantajul că pleacă din poziţia de prim-ministru care a reparat multe din nedreptăţile făcute poporului român, dar şi abiliţăţi politice mai rafinate decât Geoană. Şi în niciun caz nu va vizita în preziua alegerilor, în creierii nopţii, vreo “oaie neagră” …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: