spot_img
Altele
    AcasăEditorialDUPĂ POMANA DE 9 ZILE A LUI VADIM

    DUPĂ POMANA DE 9 ZILE A LUI VADIM

    pocheaSe spune că despre morţi, numai de bine, sau despre morţi nu este bine să vorbeşti. Nu se poate să nu vorbeşti, mai ales atunci când ai doar cuvinte frumoase de spus. Sau mai ales când personajul despre care vrei să relatezi, este nimeni altul, decât Corneliu Vadim Tudor. Acest om , precum toţi pământenii, a avut şi el, păcatele lui. Prin urmare, muritor fiind, era şi normal să aibe unele greşeli , care, tot din păcate, au fost speculate din plin, de către adversarii săi, politici şi nu numai. Merită amintit acum, aici, că un singur pământean a fost fără de păcate, dar şi acela a fost hulit şi condamnat pe nedrept, încă, la moarte. Ce-i drept, în urma unui plebiscit, unde voinţa poporului a fost hotărâtoare. Prin urmare, dacă pe mântuitorul Isus, l-au hulit mai mult de jumătate din popor, ce să mai zicem de un biet muritor, aşa cum a fost Vadim. Acum, despre el, numai de bine, dar în viaţă fiind, nu-şi mai dădeau rând, toţi lingăii, toţi lătrăii, toţi parveniţii, toţi neaveniţii, toţi politrucii, toată pleava românească, în a-l huli, a-l defăima. Spre nenorocul său, aş putea spune, Vadim s-a născut un patriot, un mare patriot, şi aşa s-a păstrat până în ultimele clipe ale vieţii sale. Patriotismul l-a făcut să fie aproape de Nicolae Ceauşescu, şi el un mare patriot, patriotismul l-a determinat să ducă o luptă patriotică pe mai departe, până în ceasul când s-a stins din viaţă. Fiind un om cu deosebite calităţi intelectuale, un mare istoric, Vadim a anticipat că după prăbuşirea regimului comunist va urma o perioadă în care şacalii şi hienele vor fi în plină mişcare, pentru a prădui tot ce se va putea. Acesta a fost motivul pentru care a intrat în lupta politică. Este bine cunoscut faptul că a dus o luptă politică extraordinară, războindu-se cu toţi. Păi cu toţi, fiindcă România la acea dată era plină de hoţi şi de jefuitori, care mai de care mai nemernic. Cu toată lupta dusă de Tribun, totuşi ţara a fost sfârtecată în mare parte. Partidul România Mare a fost o forţă politică extraordinară, în anul 2000, propulsându-i liderul, în persoana lui Vadim, în turul doi al alegerilor prezidenţiale, pe care în mod sigur le-a şi câştigat. Dar sforarii vremii au scos alt preşedinte … Ca poet, abia acum este apreciat. De fapt aşa s-a întâmplat cu toţi scriitorii şi poeţii naţiunii, ei devenind celebrii, abia după moarte. Chiar el spunea, întrebat fiind care este cel mai mare poet actual, că valoarea se capătă post mortem. Tot de la el ştiu că nici măcar marele Eminescu nu era considerat cel mai mare poet, la vremea sa. Dacă nu s-ar fi născut un mare patriot, acest om cu nişte calităţi native extraordinare, şi-ar fi dedicat timpul pentru scris, pentru talentul său nativ. Dar, oricum, sentimental suntem mai bogaţi cu ceea ce ne-a rămas de la eternul Corneliu Vadim Tudor …

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: