Free Gigi…punct şi de la capăt!

Nebunia a întrecut orice limite. Deja vorbim de o Românie care cere eliberarea lui Gigi mai ceva ca moartea lui Nicolae Ceauşescu. Mi-am dorit să tratez acest episod mediatic pentru că aş spune seamănă cu un altul, al cărui protagonist l-a avut chiar pe baronul Mischie. Evenimentele sunt similare, doi oameni, care, ai zice, dacă ai avea puţin habar de problematica pusă pe tapet, că au aceleaşi sorţi şi acelaşi destin de sclavi ai sistemului, caii de bătaie ai justiţiei care doarme când ar trebui să fie trează mai mult ca oricând şi care este trează, când toată lumea o vrea adormită. Un dute-vino credul şi aproape imbatabil. Nu îi iau apărarea nici lui Mischie, nici lui Gigi Becali, însă cred că sunt cetăţeni români care au furat mult mai mult şi care se plimbă nestingheriţi prin hotelurile de lux din Dubai, crezând că lumea stă la picioarele lor. Şi stă de vreme ce, în cazul lor, justiţia a intrat în greva foamei. Mă uitam stupefiată la episodul Becali, amintindu-mi de Mischie, când, la aflarea veştii că va fi încarcerat au apărut tot felul de personaje care i-au plâns de milă aproape scârbos, fără ca vreodată să fi avut legătură cu omul respectiv. Uite aşa de dragul tabloidelor. Şi acolo şi aici acelaşi scenariu. Mă întreb domnule, ca orice om, unde au dispărut miile de români cărora Becali, în preajma sărbătorilor, le arunca milioanele de euro în stradă? Mă întreb unde sunt oamenii cărora Becali le-a ridicat case şi cămine să aibă unde dormi? A venit vreunul dintre ei în Pipera, în ziua „răstignirii” să întrebe: „Cum te simţi nea Gigi?”. Aşa s-a întâmplat şi la Mischie, cum ştim cu toţii…Nu a venit nimeni să îl întrebe de sănătate deşi Mischie, bun, rău, cum a fost, se zice că a plecat urechea la necazul multora dintre cei ce i-au cerut ajutorul. Nimeni nu a venit la poarta lui, în acea noapte, să strige „Libertate!”. Haideţi domnilor, să fim serioşi! De câteva zile România s-a împărţit în două, s-au realizat tabere şi site-uri întregi de susţinere pentru Gigi, dar au fost şi oameni care au zis „Puşcărie!”. De ce? Nu ştiu răspunsul, poate îl ştiţi dumneavoastră. Desigur, acum să nu îl compătimim pe Gigi Becali, care, dacă a greşit, va plăti. Mi-a plăcut însă maniera în care şi-a plecat capul în faţa deciziei, fără nici un circ, fără nici o strigare la Porţile Palatului, aşa cum ne-am fi aşteptat. Orice cârcotaş trebuie să recunoască acest lucru. Ieşirea a fost triumfătoare şi pentru asta jos pălăria. Cât priveşte străjerii porţii, se pare, doar jurnaliştii i-au fost alături lui Gigi Becali, în minutele „de glorie”, chiar dacă totul s-a realizat sub cupola slujbei pe care o exercită şi mai mult sub cupola publicităţii, care l-a adus din nou pe Gigi pe prima pagină a ziarelor, pentru mult timp de acum încolo. Unde au fost toţi acei oameni despre care vorbeam mai sus? Sau poate întrebarea este: Unde a fost Gigi Becali să arunce cu milioanele de euro să cumpere solidaritatea oamenilor şi să fie în acele momente alături de el? Nu vi se pare domnilor că miroase? A ce? A ce vreţi voi…..