După evenimentele din `89, am trăit, cu toții, o istorie în care politica ne-a rămas alături, ca și până atunci. Și când spun alături, spun că a rămas în însă și viața noastră. Politica în tot și în toate. Politica este în decizii, este în efecte sociale, în proiecții de viitor, în libertăți exterioare, în buzunare și portofele, e urcată pe catedra din școală și bălește pe creditele de consum. Tentantă zonă, deci. Am mușcat, de-a lungul anilor, momeala că partidele sunt mai multe, că oamenii din ele sunt convinși de doctrină, frate, așa ziceam. Când, mai încoace, ne-am prins că totul este la harneală, că băieții ăștia au făcut o ședință prin `90, sub același logo politic, după care s-au spart în mai multe culori, pentru eficiența lor financiară. E de la sine înțeles că trebuia să facă și spectacol, pentru parfumul de credibilitate. Succesiunea, rotirea la guvernare, caninii la vedere, îmbibați cu salivă, hârâind invective adversarilor, pe la emisiuni televizate, declarații de mama celorlalți, perorații de proiecte și strategii, măsuri nemăsurate, toate astea nu au fost decât reprezentații teatrale pentru gâgă cu ștampila în mână. Noi, poporul, cum ar veni. Dacă vă uitați pe urma celor 21 de ani, veți găsi băieți înregimentați politic cu tricouri verzi, îmbogățiți, mai cu seamă în afaceri cu statul sau încălcând legea, pe vremea ălora cu tricouri mov; ăia cu tricouri mov, pe vremea ălora cu tricouri siclam și viceversa, și mixate. Ei, bine, acum se simte mirosul schimbării. Nu, nu în bine pentru ștampilatorii de candidați, în nici un caz. E o schimbare de joacă. Nu mai merge ca până acum. Când se va topi zăpada, la anul, în martie, va scoate la lumină un alt tip de artilerie în lupta pentru ciolan-armele reale. Nu mai merge cu ciozvârte împărțite, pentru că nu mai sunt. Fiecare pentru el. Așa că, se simte miros de sânge curs pe ecranele patriei, picurat din vârful peniței direct în formatul electronic al ziarelor, plus expectorații provocate de consultanți zeloși, auzite în boxe cu frecvențe politice. Asta pe de o parte. Pe de alta, se va subția concurența pe rolul principal, reducându-li-se, unora, suprafața habitatului, la câțiva metri pătrați, decorați la ferestre cu o mână de bare, așezate vertical. Nu mai e, frățioare, nu mai e cașcaval pentru toată gașca. Gașcă, care s-a înmulțit considerabil în ultimii ani. România e un cadavru, iar hienele astea tot vor să pape din ea. Dar nu mai e vie, ce să mai pape? Abia aștept campania electorală!
Binele o duce, încă, foarte rău în România!
Doamne-ajută!
