spot_img
10.5 C
Târgu Jiu
marți, mai 14, 2024
Altele
    AcasăEditorialImpact în Gorj la cea de-a 2.500-a ediţie!

    Impact în Gorj la cea de-a 2.500-a ediţie!

    Cu mai bine de 12 ani în urmă, apărea pe piaţa jurnalistică a Gorjului, un săptămânal numit Impact în Gorj. Acest ziar, devenit cotidian, încă de la primele ediţii şi până acum când a ajuns la numărul 2500, a manifestat un interes deosebit în rândul cititorilor gorjeni, ajungând nu după mult timp, şi menţinându-se până în zilele noastre, un lider de piaţă. Păstrându-şi profilul de informaţie şi opinie, cotidianul Impact în Gorj a avut şi are ca prim scop o informare corectă şi la timp, despre tot ceea ce se petrece în judeţul nostru. Astfel, redactorii Impactului caută şi culeg informaţiile din toate domeniile vieţii cotidiene. Fie că este vorba despre sfera politicului, economicului, socialului, din domeniul cultural sau sportiv, culegătorii de informaţii sunt prezenţi peste tot, pentru a culege, a prelucra şi a fi primii care aduc la cunoştinţa cititorilor gorjeni, universul de ştiri de care au nevoie. Faptul că s-a creat şi s-a menţinut o relaţie strânsă între cotidianul nostru şi cititori, se dovedeşte prin perenitatea fidelităţii reciproce dintre ziar şi public. Altfel spus, Impactul a alimentat publicul gorjean, corect şi la timp cu ştirile dorite, iar publicul a făcut ca Impactul să se menţină în mod constant, un lider în media gorjeană. Serviciul nostru de publicitate, întins zilnic pe câteva pagini bune, de ziar, vine de asemenea, în sprijinul celor care doresc să dea de ştire fel şi fel de anunţuri de interes larg. Dragi cititori, vă promitem că vom fi întotdeauna aceeaşi căutători şi furnizori neobosiţi, de informaţii, pentru ca şi dumneavoastră să fiţi aceiaşi cititori informaţi la timp, cu ştiri de calitate şi de un larg interes. Vă respectăm, vă dorim o viaţă mai bună, multă sănătate şi multă sete de informaţie, şi vă mai promitem că vom fi „cu ochii pe ei”, pentru ca problemele dumneavoastră cotidiene, să îşi găsească o rezolvare normală şi la timp. Vă mulţumim că aţi fost mereu alături de noi, şi vă aşteptăm în continuare cu sugestii constructive, şi să ne treceţi pragul de câte ori consideraţi că vă putem fi de folos.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: