spot_img
21.6 C
Târgu Jiu
duminică, aprilie 28, 2024
Altele
    AcasăEditorial"Îngrozitorul’" management privat

    „Îngrozitorul’” management privat

    Poate că era mai indicat să nu pun ghilimelele, fiindcă privind acest aspect dintr-un anumit punct de vedere, chiar aşa este. Managementul privat se anunţă cu mari speranţe pentru cei care aşteaptă lucruri bune, spiritul inovator şi sănătos într-o anumită societate, dar şi cu reţineri şi temeri pentru cei care şi-au făcut de cap şi s-au pricopsit pe nedrept, din societatea sau instituţia respectivă. Indiferent cum ai privi sau cu ai lua în calcul managementul privat, el nu vine doar cu lapte şi miere, dar nici nu este o sperietoare care aduce doar urgie sau dezamăgiri. Managementul privat poate să vină cu restructurări, chiar masive, poate să aducă micşorări salariale, spulberarea unor prime, reducerea unor drepturi tradiţionale sau cel puţin specifice anumitor locuri de muncă. Dar poate să aducă o normalizare mult dorită într-o societate sau instituţie, prin echilibrarea discrepanţelor salariale, sau prin acordarea unor facilităţi de care beneficiau doar unii. Managementul privat poate să lovească dramatic în stufosul aparat birocratic, spre disperarea lor şi satisfacţia celor care trag la şaibă. Tot acest tip de management poate zgudui din temelii un sistem nociv care se împământenise destul de bine în anumite segmente, cum ar fi spre exemplu, cel din sănătate. Referindu-ne strict la Spitalul Judeţean Gorj, care are de scurt timp un astfel de management, putem spune că noua implementare aduce mare dereglare în obiceiul cu care se deprinseseră foarte multe cadre medicale. Impunându-li-se respectarea strictă a programului de lucru, ,,bieţii’’ medici nu mai pot să plece din timpul programului de serviciu, pentru a-şi face un alt serviciu în cabinetele particulare, spre a împuşca doi iepuri dintr-o dată. Eu aş propune nici să nu le dea voie cu astfel de cabinete, aşa cum nu este permis nici în alte medii sociale, cu serviciu la stat şi privatizare, fiindcă din moment de au cabinete particulare, acolo îşi concentrează în mod deosebit atenţia şi profesionalismul dobândit. Nu mai vorbesc despre alţi medici de prin alte părţi care au şi cabinete şi farmacii particulare, care nu-ţi dă o pastilă din spital, trimiţându-te la farmacia lui, sau pentru orice consult, chiar banal, în loc să ţi-l facă în spital, te programează la cabinetul particular. Preşedintele Călinoiu şi-a asumat politic împlementarea managementului privat la Spitalul Judeţean, şi cred că nu a greşit cu nimic. Noii manageri promit o mai bună calitate a actului medical şi un necesar mult mai mare de medicamente pentru bolnavi. Ce nu prea sună bine este faptul că managerul este din Craiova, iar în spitalele de acolo este vai şi-amar, jungla junglelor …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: