Trăim zile negre! Libertatea de exprimare ne este ucisă pas cu pas. Îmi aduceam aminte de masacrul din Paris, de la Charlie Hebdo, care a intrat în istorie. O zi amară în care libertatea vorbelor șoptite din principii solide a fost îngropată definitiv, rămășițele ei fiind pentru totdeauna cicatrici adânci în sufletul oricărui jurnalist francez, român sau de orice altă naționalitate. Atentatul terorist mi-a dat mult de gândit la vremea respectivă.
Nu pentru că asupra noastră s-ar abate vreun atentat terorist, nicidecum, ci pentru că avem ceva în comun cu jurnaliștii uciși în Franța. Și nouă ni s-a ucis libertatea de exprimare, nu cu vărsare de sânge, ci cu „vărsare” de suflet, de principii și independență. Așa s-a ajuns să fim victime, nu a unor teroriști care „îl apără” pe profetul Mahomed, ci a unei societăți defecte, a unor autorități cu atitudine ireverențioasă, a unor oameni care ne tratează ca pe dușmani autentici pentru că avem curajul să spunem lucrurilor pe nume și care ar aduce asupra noastră aceeași ploaie de gloanțe dacă ar fi posibil acest lucru.
De câte ori nu ni s-a întâmplat să fim umiliți și puși la zid ca pentru execuția dictatorului Ceaușescu!? Și asta doar pentru că ne-am exprimat liber, pentru că am dat dovadă de independență jurnalistică!? Sigur că vă regăsiți în aceste rânduri. Și aș da și niște exemple concrete cu N „persoNULITĂȚI” din viața bietului nostru județ care umilesc de câte ori au ocazia a patra putere în stat sau, mai corect spus, cea care era cândva cunoscută ca având acest statut.
Astfel, într-o epocă în care valorile democratice au ajuns de condamnat, ne rămân doar dâre ale unui jurnalism demn, a unei prese care scria zilnic povești în care credea. Astăzi, s-a ajuns ca mare parte din publicistică să fie scrisă ca după dictare, ca o lucrare școlară care încearcă să redea cât mai corect conceptul unei PUTERI.
