Liniştea dinaintea furtunii

Se aşterne liniştea, o linişte mortuară chiar dacă mii de voci susţin că va exista o gâlceavă de toată frumuseţea. Liniştea dinaintea furtunii vesteşte o catastrofă, dar nimeni, absolut nimeni nu vrea să iasă în faţă şi să spună ce e de spus. Oamenii vorbesc despre un colaps economic, oamenii mai simpli, aşa ca mine, ca tine, ca tot poporul care cere fără să ştie că nu va primi nimic. Ei bine, vorbim de Complexul Energetic Oltenia, de economia din România şi de viitorul unei ţări care nu există, însă, ni-l imaginăm că va exista ca pe cel mai frumos vis al nostru. În cariere, în mine, în unităţile miniere şi energetice din Oltenia este o linişte mortuară, asemenea unei păsări care şi-a pierdut glasul, pe spuza ei, cum ar spune unii. Oamenii şuşotesc, căci nu mai au la ei nici vorbele, nici glasul, nici suflul acela şi nici forţa de a mai merge înainte. E un interes pe care desigur nu îl comentez aici dar pe care mi l-aş imagina că există, chiar dacă, fizic, probat, nu poate să mi-l confirme nimeni. Căderea unei asemenea companii va aduce în stradă poate trei oameni, poate 50 sau poate cinci mii. Nu asta este important ci faptul că acolo în stradă cineva îşi va striga păsurile, crezând poate că undeva, acolo SUS vor ajunge toate revendicările şi se vor găsi soluţii. Din păcate, viitorul economic este sumbru şi îmi pare rău să o spun căci voci tot mai multe vorbesc de o cădere masivă a intereselor până la demisii sau eu mai ştiu ce fapte „oculte”. Ei bine, cine va părăsi tronul vom vedea şi cine va pleca capul şi asta vom vedea în viitorul tot mai apropiat. La Târgu-Jiu se anunţă proteste joi, astfel că minerii vor fi scoşi în stradă să spună ce au de spus. Nu ştim ce ecou vor avea astfel de proteste, dacă, oamenii nu vor acţiona în maniera în care au promis. Am avut zeci de proteste în România şi nu s-a schimbat mai nimic. Pacifişti, aşa cum ne ştim, nu am ştiut să punem piciorul în prag şi să stopăm umilinţa asta care ne înconjoară. Am plecat capul chiar dacă în sufletul nostru, răvăşit de ură, am îngânat cuvinte care nu, desigur că nu, nu ar fi trebuit să ajungă la „mai marii”, căci ne-am fi luat „papara” cuvenită. Un şut în…în orice este posibil. Îmi pare rău să o spun însă şi eu şi tu, şi poate toţi cei care trăim în acest judeţ, al cărui potenţial economic este fantastic, vom fi afectaţi de toate aceste „măsuri”. Să sperăm însă că TOTUL VA FI BINE şi că toată această „comedie” nu este liniştea dinaintea furtunii. Noroc bun oameni drepţi!