spot_img
12.8 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEditorialNOSTALGIE DUPĂ ŞMENARI

    NOSTALGIE DUPĂ ŞMENARI

    pocheaÎn fotbalul românesc, la un moment dat, nu se va mai investi. Este un lucru de care sunt absolut, sigur. Nu va mai dura mult, până când cu greu se va mai ivi un investitor sănătos şi serios. La ora actuală, investitorii din fotbalul românesc, au trei posibilităţi: ori falimentează, ori intră la puşcărie, ori bagă clubul în insolvenţă, dar nu este exclus să intre şi la mititica. Tot la ora actuală, toate cluburile fotbalistice au probleme financiare, chiar mari sau foarte mari. Până şi Steaua lui Becali, pare să fie sortită să intre în insolvenţă. Finanţatorul Stelei a anunţat deja, că dacă în viitor nu va câştiga bani din fotbal, va băga echipa în insolvenţă, va vinde jucătorii, şi va da clubul, cadou, vreunui posibil amator, de a intra într-o asemenea încurcătură. Practic, a investi în fotbal, înseamnă a te asigura că rămâi fără bani. Problema este că aici nu te încurci cu mărunţişuri. Dacă intri în horă, trebuie să fi bazat din punct de vedere financiar. Echipele de top, mai câştigă ceva bani, din drepturile de televizare mai consistente, din posibilele evoluţii bune, prin cupele europene. Dar acolo este vorba şi de salarii mari, de deplasări, de cazări, de cheltuieli enorme, dar totuşi reuşesc să se menţină, cumva. Totul se face pe buzunarul finanţatorului. Celălalte echipe, plutesc pe undeva, în derivă, nici că mor, nici că trăiesc. Finanţatorul are aici, cele trei alternative de care am pomenit mai sus. Trebuie să îşi aleagă cumva. Metastaza nu e o soluţie. Referitor la performanţe, din partea unor cluburi, mă refer la accederea în fazele superioare ale cupelor europene, a unor reuşite acolo, nici nu mai poate fi vorba, de acum înainte. Fiecare fotbalist valoros pe care îl au, îl vând cât se poate de repede, pentru supravieţuire. Dacă la o vreme, politica unui club era aceea de a nu vinde fotbalişi, ci doar de a cumpăra, pentru întărirea lotului, acum nici nu mai poate fi vorba de aşa ceva, cazul Astrei fiind grăitor, clubul încercând să vândă la disperare. Referindu-mă strict la noi ai noştri, la Pandurii, se vede că fostul şef al echipei are problemele pe care le are, iar echipa merge aşa cum merge …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: