spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEditorialO cantitate neglijabilă

    O cantitate neglijabilă

    Aseară în jurul orelor 20, după ce a ţinut în suspans, media dar şi clasa politică şi bineînţeles, electoratul, o parte din el, Dan Diaconescu a apărut pe postul propriu de televiziune, pentru a-şi anunţa candidatura. Zvonurile lansate sistematic de către circarul din Caracal, păreau să se confirme aseară, el anunţând, în sfârşit, că va candida pe Colegiul 6 din Gorj, împotriva lui Victor Ponta. Sigur nu se ştie cum de a luat această decizie oarecum ciudată, dar se poate presupune că a făcut-o ori forţat, deci sub imperativul unei coerciţii, în tentativa disperată de a-l scoate pe Victor Ponta, pe linie moartă, ori pur şi simplu, pentru a prelungi circul mediatic cu care se confundă în ultimul timp. La prima vedere, şansele lui Diaconescu de a câştiga pe colegiul de la Târgu Jiu, sunt forte mici, dacă nu, chiar inexistente. Actualul premier are deja două mandate dobândite pe acelaşi colegiu, pe care le-a dobândit în condiţii mult mai grele. Totuşi la o analiză ceva mai profundă, se poate ajunge la concluzia că Diaconescu îl poate încurca pe Ponta, la Gorj, datorită circului pe care îl va declanşa în timpul campaniei electorale. Dar, pe de altă parte, luând în calcul puternica organizaţie a PSD Gorj şi PSD Târgu Jiu, în speţă, cu tot circul pe care îl face DD, şansele sale rămân unele destul de mici. Azi se cunoaşte dacă Diaconescu s-a ţinut sau nu de cuvânt, în legătură cu depunerea candidaturii la Gorj, dar aseară nimeni au avea încredere în vorbele patronului de la OTV, care s-a dovedit a fi un mincinos fără remediu, mai ales în ultimul timp. Cum rezulta din declaraţiile de aseară, DD nu ar veni la Gorj cu mâna goală, ci împreună cu Tudor Barbu, care va candida la Senat, pe unul din colegiile din Gorj. La drept vorbind, nu putem anticipa cu siguranţă ce ne va putea oferi viitoarea campanie electorală, dar se poate spune cu o maximă siguranţă, că la ora actuală, noul membru al PP DD, Dan Diaconescu este privit aici la Gorj, ca fiind o cantitate neglijabilă. Şi la propriu şi la figurat. Nu se mai pune în ecuaţie colegul său de partid, Tudor Barbu, care de asemenea este o cantitate la fel de neglijabilă.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: