Otomanul, eternul coşmar!

Mai în glumă, mai în serios, vorbind, de vreo şapte secole încoace, otomanii au fost şi mai sunt încă, coşmarul nostru. Cu unele nu prea mari excepţii. După ce că ne-au cărat sute de ani, de-a rândul, aurul din Principate, acum ne ia de sub nas, şi calificarea la Mundialul brazilian. Este adevărat că o parte din aur l-am recuperat cu ajutorul fetelor care au tot bătut drumul Stambulului, dar ce facem acum cu şansele la barajul dătător de speranţe pentru participarea la turneul la care visează toţi fotbaliştii planetei? Ca să fim obiectivi, trei puncte câştigate, din şase posibile, cu echipa Turciei condusă de celebrul Fatih Terim, este ceva. Ne place să recunoaştem sau nu, reprezentativa turcă este mai puternică decât cea a noastră, iar rezultatul de pe Arena Naţională, nu constituie o mare surpriză. Dacă analizăm la ce cluburi joacă internaţionalii turci şi la ce cluburi joacă omologii lor din România, ne dăm seama de diferenţă. Iar dacă mai luăm în calcul banii care se oferă la transferuri, pe jucătorii celor două ţări, diferenţa valorică este grăitoare. Până una, alta, noi i-am bătut pe turci acasă la ei, iar turcii ne-au învins la noi acasă. Fifti – fifti! Care-i baiul? Problema este că acum suntem la mâna altora, aşa cum suntem noi românii obişnuiţi, la modul general, nu doar în fotbal. Deci acum depindem de jocul rezultatelor. Având în vedere că ambele ţări cu care concurăm pentru un loc la baraj, Turcia şi Ungaria, au de jucat cu Olanda, parcă şansele de calificare ar fi mai sporite pentru noi. Dar olandezii fiind ca şi calificaţi, s-ar putea ca jocurile respective să le trateze la un mod mai relaxant. În ce priveşte corectitudinea, nu se pune problema atunci când te referi la Olanda. Dar când te ştii cu sacii în căruţă … Ca să ne „consolăm” cumva, după eşecul cu Turcia, hai să ne gândim că reprezentativa Turciei are în componenţă fotbalişti selecţionaţi de pe două continente!