spot_img
18.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 19, 2024
Altele
    AcasăEditorialPloaie Doamne, cu stropi mari …!

    Ploaie Doamne, cu stropi mari …!

    După câte îmi aduc aminte, prin 1991 au mai fost asemenea ploi interminabile. Bine, interminabile este un fel de a spune, că respectivele precipitaţii se mai opresc, pentru câteva ore, chiar pentru o zi sau mai multe. Atunci, cei interesaţi de diferite activităţi în aer liber, profită de acele intervale mai mult sau mai puţin prielnice, şi ies la treabă sau la plimbare. Cei norocoşi reuşesc să-şi ducă la bun sfârşit, interesul, cei ghinionişti, mai rău sunt încurcaţi de acele reprize mai lungi sau mai scurte, de soare, fiindcă sunt sau pot fi prinşi sau surprinşi, pe acolo pe unde se mişcă. Nu numai drumeţii sau turiştii sunt afectaţi de aceste ploi buclucaşe, consider că în primul rând, oamenii de la sate, în speţă cei care se ocupă de munca pământului. Ierburile de prin culturi au devenit dominante pe ogoarele ţăranilor, iar ei, sărmanii, asistă neputincioşi, blestemând, la spectacolul lacustru, cenuşiu şi păgubos. Marcaţi de-a lungul timpului de repetarea unor asemenea scene nedorite, a devenit ca un obicei în rândul ţăranilor, de a se văieta în debutul primăverii, că anul va fi unul rău, că nu se vor face culturile, că n-o să mai plouă, că va fi jale, că şi că… Cum, necum, toamna este ceva recoltă, mai bogată sau mai modestă, chiar dacă uneori ea reprezintă doar recuperarea a 10 – 15 %, din investiţii. Indiferent cât de generos sau sărac a fost anul, în următorul an, penibilul ciclu se repetă. Nimeni nu intervine în ajutorul ţăranului cu ajutor şi tehnică de specialitate, să-l scape de blestemul ierburilor din culturi, sau de efectele unei secete cumplite. Ţăranul merge înainte, precum şi-a deprins obiceiul, chiar dacă bagă în pământ, toată agoniseala lui. Mai răsuflă şi el şi se mai bucură, atunci când prinde câte un an bun. Revenind la momentele actuale, la ameninţările portocaliilor … coduri, cum spuneam, ţăranul se mai uşurează, blestemând şi înjurând. Dar totuşi, şi ploile îl ajută mult în această perioadă nedorită. E mulţumit că nu mai este bruiat pe la poartă, de către toţi aventurierii tentaţi spre primării, cu tot felul de ademeniri, mai mult sau mai puţin utile şi legale. I s-a cam aplecat omului de atâtea „generozităţi” şi minciuni, care mai de care mai gogonate. De aceea, cel puţin până vineri, mai auzi grăind prin ogradă, „Ploaie Doamne, cu stropi mari … !”

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: