spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEditorialPONTA ŞCHIOAPĂTĂ RĂU DE TOT

    PONTA ŞCHIOAPĂTĂ RĂU DE TOT

    pocheaCred că a priceput oricare că numirea Rovanei Plumb, la conducerea PSD, a fost un fel de praf în ochii unora, ca să nu zic un fel de caterincă, de o ultimă caterincă, poate, aruncată pe piaţă. Rovana Plumb, nu avea cum să fie numită la conducerea colosului politic, numit PSD, nicicum. Un val de nemulţumiri ar fi sfârtecat pur şi simplu, partidul de guvernământ. Presupun şi consider că s-ar fi fragmentat în cel puţin două grupări, ca să nu zic mai multe. Deşi este pus într-o situaţie foarte grea şi gravă, Victor Ponta a recurs totuşi, la acestă manevră, cu doamna Plumb. Bine, în mod sigur nu a făcut-o fără a-l consulta pe Liviu Dragnea, aşa cum lasă să se înţeleagă, tandemul din fruntea PSD. Nici nu avea cum să-l numească interimar, pe un om cu probleme penale (ne)terminate. Numirea sa de către Ponta, ar fi echivalat cu numirea lui Şova, la conducerea PSD. Nici Dragnea nu-i prea departe de Şova, numai din ce se ştie până acum. Trecutul este atât de imprevizibil, precum viitorul, în cazul celor doi locotenenţi ai lui Ponta, încât numirea directă a unuia din ei, nu era posibilă. Problema cea mai delicată este că nici Victor Ponta nu este prea departe de ei. El a studiat foarte bine situaţia sa actuală, încât, oricât de optimist ar fi, nu are cum să-şi vadă un viitor sigur. Cu cât timpul trece, cu cât citaţiile „îl omoară”, cu atât mai mare este presiunea asupra sa. Cu toată simpatia pe care i-o port, în ciuda faptului că nu a făcut mai nimic pentru Gorj şi gorjeni, trebuie să subliniez că un asemenea om, într-o asemenea stare, prins într-o asemenea ecuaţie, numai chef de guvernare, n-o mai avea. Şi apoi, când o să se mai şi strige după el, ca după Băsescu, demisia sa va fi iminentă. Cred că nici nu va mai dura mult. Ca să revin de unde am plecat, Liviu Dragnea va fi şeful PSD, până la viitorul congres, aşa cum au urzit-o în mod tainic, amândoi. Ponta va scăpa de o cruce, cea a păcatelor sale, poate că şi definitiv, dacă acesta a fost trocul „la nivel înalt”, demisia & libertate. Crucea va fi preluată de Dragnea, căruia i se va imputa pe oriunde că este un penal, iar dacă din poziţia de lider al PSD, nu va cânta în struna cui trebuie, din afara partidului, alte dosare grele i se vor deschide, în mod iminent. Pe plan local, rămâne de văzut ce cruce vor purta liderii PSD, Gorj, fără un Victor Ponta, cu puterea în mână…

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: