Prăbuşirea unei legende

Decizia Federaţiei Române de Fotbal de a dezafilia clubul de fotbal, Universitatea Craiova, a venit ca un trăsnet, nu numai pentru suporterii echipei din Bănie, dar şi pentru iubitorii fotbalului românesc, în general. Parcă nu era îndeajuns că retrogradase în Liga a II-a, acum Universitatea Craiova nu mai are voie să joace nici măcar în Campionatul Judeţean. După 1990, clubul de fotbal oltean a căzut în mâinile unor aventurieri care s-au perindat vremelnic pe la conducere, fiecare lăsând jaf în urmă. Cu toate intervenţiile şi luările de poziţii ale fostelor glorii ale Ştiinţei, mârşăviile repetate de la club, au fost de nestăvilit. Prima mare debandadă s-a produs atunci când „omul negru” – Gigi Neţoiu a plecat cu un lot de 17 jucători, printre care Claudiu Niculescu şi Moţi, lăsând echipa paralizată. Apoi, Universitatea Craiova a căzut în mâinile unui alt individ cu o conduită reprobabilă, şi anume, Dinel Staicu. Acest personaj care s-a remarcat prin tunuri financiare, falimentând Banca Internaţională a Religiilor, a adus în Bănie primul dezastru. Sub patronajul acestui interlop, Campioana unei mari iubiri avea să retrogradeze în eşalonul secund, pentru prima dată de la înfiinţare. Apoi, echipa a căzut în mâinile lui Adrian Mititelu, un individ coleric, pus mereu pe harţă, un noncomformist care s-a certat cu toată lumea şi cu toate instituţiile fotbalului. Megalomania neîntemeiată de care a dat dovadă de fiecare dată, amplificată cu neştiinţa din propria-i căpăţână, dar şi cu conflictele neîncetate, au dus la regretabila stare de fapt care este astăzi. Nu se poate spune că Mititelu nu a pus suflet la echipă. Acest om a venit cu banii lui, şi nu puţini, a investit, a revigorat echipa, chiar s-a redat speranţa unei reaşezări a Ştiinţei acolo unde a fost în anii de glorie, acolo unde o doreau milioanele de suporteri, dar echipa managerială de ageamii, de hahalere, cu care s-a înconjurat Mititelu, au dus la acest deznodământ de-a dreptul, dramatic. Tristeţea oamenilor care au iubit şi iubesc echipa din Bănie, este fără de margini. Ei asistă neputincioşi la ceea ce se întâmplă, neputând nicicum să smulgă echipa din mâinile acestui individ născut, crescut şi educat la Bouvenii Doljului. Mai există din Dolj, tot un flecar al fotbalului, mai precis din … Valea Boului, anume Cristi Borcea, dar măcar acolo la Dinamo, are cine să se ocupe bine de treabă, clubul din Ştefan cel Mare, având o echipă managerială, desăvârşită. Revenind la Universitatea, putem spune că trăirile sufleteşti din aceste momente, ale fostelor glorii, sunt de o indignare ireparabilă. Fotbaliştii care adunau zeci de mii de fani la fiecare meci al Ştiinţei, îi găsim acum perplecşi la dezastrul din Bănie. Mi-ar trebui spaţiul unui editorial, pentru a înşirui ploaia de stele care au jucat pe stadionul „Central”, sau „Ion Oblemenco”, el însuşi fiind una dintre marile glorii ale Ştiinţei. Aşa că mă rezum doar la aduce în minţile iubitorilor de fotbal, echipa care a fost în anii 80 ai secolului trecut, pe buzele tuturor românilor. Când auzeai imnul Universităţii, pe versurile regretatului poet Adrian Păunescu, şi el un mare iubitor al Ştiinţei, trăiai nişte sentimente unice, de nedescris. Iar când mai auzeai şi crainicul stadionului prezentând echipa Lung, Negrilă, Ştefănescu, Tilihoi, Ungureanu, Beldeanu, Balaci, Ţicleanu, Crişan, Cămătaru, Cârţu sau Geolgău, frenezia care se declanşa în rândul oltenilor din tribune, atingea cote extaziante. Păcat, că situaţia din momentele actuale, aduce tristeţea nemeritată în inimile celor care au iubit şi iubesc până la moarte, pe Campioana unei mari iubiri. Poate că şi marele şi regretatul autor al versurilor din imnul oltenilor, a avut o premoniţie, atunci când a început faimosul text cu acele cuvinte sugestive, „De bucurie, rar avurăm parte …”. Dumnezeu să binecuvânteze pe Universitatea Craiova!