spot_img
11 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEditorialReglare de conturi în PSD

    Reglare de conturi în PSD

    La ora la care am început să scriu, canalele de ştiri anunţau la unison, că în scurt timp se va anunţa rezultatul votului din cadrul CPEx al PSD. Era vorba despre votul care va pecetlui soarta lui Mircea Geoană, privind excluderea sau rămânerea sa în partidul pe care l-a condus timp de cinci ani, şi care l-a susţinut în anul 2009, în lupta pentru funcţia supremă în stat, aceea de preşedinte al României. După cum am mai afirmat şi cu alte ocazii, atunci în 2009, deşi pare greu de crezut, Mircea Geoană a dejucat sau a trădat interesele partidului, cum de fapt a procedat şi acum, de unde şi scandalul demiterii sale. Reamintesc, un tip de calibrul lui Geoană, diplomat de carieră, fost ambasador la Washington, fost ministru de externe, fost preşedinte al OSCE, fiind în funcţia de preşedinte al Senatului României şi de lider a unui partid-mamut, PSD, deci un asemenea personaj nu putea să meargă în ajunul alegerilor prezidenţiale, în creierii nopţii, acasă la Vântu, iar după alegeri, la un zvon al sondajelor, până la numărarea voturilor, să sară în sus ca ţapul, şi să strige „Mihaela, iubirea mea, sunt preşedinte!”. Atunci Geoană a avut o susţinere electorală foarte solidă, în aşa fel încât nu avea voie să clacheze. Mai direct, mai indirect, mai cu înţelesuri sau subînţelesuri, Mircea Geoană a fost şi este acuzat de rol dublu. Fiind diplomat de carieră, şi şeful spionilor, multă vreme, ce-i drept, ar fi avut ce să înveţe şi de unde să înveţe de-ale duplicităţii. Cu s-au fără Geoană, PSD – ul va fi acelaşi. Poate mai întărit. Şi cu siguranţă, da. Formaţiunea politică respectivă, va scăpa de o grijă şi de un membru care se vrea şi se crede cineva, dar lipsit total, de vână. Despre o aşa zisă migraţiune din PSD, odată cu excluderea lui Geoană, nici nu poate fi vorba. Chiar şi în cadrul UNPR, care primeşte tot, de la penal până la senator, nu ar fi o alegere bună, acolo mergând ca simpli membri, sau cel mult pe nişte poziţii mai inferioare şi mai instabile, decât pe cele care le deţin acum în PSD. Nu în ultimul rând, trebuie privită această punere la zid, şi ca o reglare de conturi. Geoană, atunci când era tare şi mare, i-a făcut nişte „bucurii” destul de „apetisante” lui Adrian Năstase, şi nu numai, iar acum, când momentul a fost speculat, i se întorc „serviciile”. Aaa, a fost exclus! Era de aşteptat. Vom vedea.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: