Români contra români

Cu câteva zile în urmă, imediat după ce Victor Piţurcă s-a înţeles cu Mircea Sandu şi a preluat funcţia de antrenor al echipei naţionale de seniori la fotbal, pe un canal sportiv de televiziune, doi inşi puneau la cale, viitorul naţionalei, viitorul lui Piţurcă, viitoarele mari scandaluri din tribune, ce să mai, viitorul României. Cu atâta dezinvoltură şi în acelaşi timp, siguranţă, vorbeau despre viitoarele mari scandaluri de pe viitorul mare stadion al ţării, încât cred că mai că le-a venit granzilor din fotbal, să anuleze meciul inaugural cu Argentina, sau disputarea oricărui alt meci vreodată pe acest stadion. Asta în cel mai fericit caz, dacă nu cumva chiar dărâmarea stadionului. De fapt, ce ziceau cei doi mari „clarvăzători” ai fotbalului românesc? Prevesteau că atunci când se vor aduna galeriile bucureştene în tribunele stadionului, va ieşi un adevărat infern. Cei mai mulţi îl vor blama pe Piţurcă, în aşa fel încât nu-şi va putea face treaba, mai mult decât atât, nici rezultate bune n-o să apuce. Apoi va ieşi cu un scandal de proporţii uriaşe între galeriile rivale, cu bătăi, cu de toate, cu jandarmi, cu arestări, başca obiectele de tot soiul ce vor fi aruncate în teren, fie ele primite în fulare, steaguri sau mingi, toate având drept consecinţă retragerea dreptului de a se mai disputa vreun meci pe marea arenă. De aici consecinţele sunt uşor de anticipat, echipa naţională urmând să aibe o serie infinită de eşecuri în toate competiţiile în care va fi angrenată. E uimitor cum de le este permis unor asemenea personaje să-şi etaleze inepţiile de câte ori au ocazia, pentru că până la urmă sunt şi formatori de opinie. Teribilismul tinerilor manifestat pe arene şi nu numai, este alimentat în mare parte şi de scandalurile interminabile pe teme care sunt adiţionale fotbalului. De foarte mult timp, se discută prioritar despre scandalurile dintre patroni, despre galerii, despre altele, şi mult mai puţin despre jocul din triunghiul verde. În loc să se creeze o atmosferă favorabilă în jurul echipei naţionale, care şi aşa trece print-o perioadă, mai dificilă, parcă se face tot posibilul, ca perioada nefastă să se prelungească. Deja este binecunoscut faptul că cel mai mare rău românilor, îl fac tot românii. Cel mai rău despre ţara noastră, vorbim noi, pe noi înşine, tot noi ne ponegrim cel mai mult, viitorul nostru, nimeni nu îl vede mai sumbru decât noi înşine. Deci, problema este mult mai gravă, pentru că nu numai în sport se poate vorbi despre acest lucru, ci, în toate domeniile vieţii. Parcă în zadar mai avem câte un bun purtător de cuvânt, sau câte un mesager legitim care ne vorbeşte de bine, dacă torentele de „probe contrarii” curg cu duiumul. Probabil ne-am învăţat aşa, de a da drumul la gură fără a ne da seama ce spunem, cum că românii fac toate relele, că ei fură, fentează, dau ţepe, sau câte şi mai câte. Fiecare pădure are uscăturile ei, dar să nu generalizăm, fiindcă sunt destui români cu demnitate, şi sunt recunoscuţi pentru asta cât şi pentru alte calităţi, şi de către cei în faţa cărora îi ponegrim. Se zice că mulţi sunt obişnuiţi cu ideea aceasta că noi suntem deocheaţi, că suntem hoţi, sau că posedă multe ale „calităţi” asemănătoare, şi ei atunci acţionează în consecinţă. Prea mult rău ne facem singuri. Trebuie să ne reorientăm, să ne dăm seama că totuşi suntem o ţară a Uniunii Europene, că suntem în acelaşi mănunchi cu cele mai civilizate ţări, că avem legături temeinice cu acele state şi că trebuie în consecinţă să ne manifestăm în mod civilizat şi constructiv, precum cetăţenii acestor popoare. Acei oameni care ne-au primit în familia lor ca pe nişte egali ai lor, nu fac rău propriilor ţări. Ei fac tot ce e posibil pentru a menţine o cât mai bună imagine pentru ţările din care fac parte. Să învăţăm de la ei!