Asta ne mai trebuia în România, dar iată că s-a şi întâmplat. Sute, chiar mii de nebuni umblă liberi de colo, colo, fără ca vreo minte luminată să încerce să facă ceva, pentru redresarea situaţiei. Nu că nu s-ar putea face ceva pentru stabilirea unei ordini, ci nu se vrea, fiindcă unora le convine de minune, situaţia creată. Cazul cu nebunii şi nebunia, este unul vechi, dar acum chiar a depăşit orice limite. Lumea politică este înnebunită după putere, iar acest aspect a făcut un talmeş-balmeş din politica românească. Nimeni nu mai înţelege acum, care cu care este, sau care cu care va fi. Poate să apară o alianţă politică, astăzi, şi să dispară în două – trei zile, sau chiar mai devreme. Trădători şi cârtiţe sunt peste tot. Nimeni nu ştie de cine să se mai ferească, sau cu cine să mai schimbe două vorbe, USL, s-a destrămat, dar totuşi există! Sunt oraşe şi comune, şi nu puţine, unde funcţionează USL. În alte localităţi, fie ele chiar vecine, nici vorbă de aşa ceva. Tot aşa se întâmplă şi la vârf, unde unul nici nu vrea să mai audă de revitalizarea defunctei alianţe, iar altul spune că o vrea refăcută. Pe de altă pare, uite USD, nu e USD! Cine mai crede în perenitatea acestei fragile alianţe? Cine crede în loialitatea UNPR? Dimpotrivă! Eu o văd deja cu un picior în opoziţie, atunci când puţini se vor mai gândi la aşa ceva. E o stare de fapt a politicii româneşti, chiar de râsul întregii lumi. Cui ajută destabilizarea politică? Nimănui, nici măcar celor care cred că au de câştigat, speculându-i pe trădători. Evident că se poate elabora o lege care să împiedice libera migraţiune a nebunilor, a trădătorilor. Dar cine să dea o asemenea lege, când tocmai ei, nebunii şi trădătorii, le făuresc? Exact ca la primari. ai plecat la alt partid, pierzi funcţia. Atunci nu s-ar mai plimba unul ca Tudor Barbu, din partid în partid, trădându-şi colegii şi electoratul care l-a votat. Un asemenea apucat este în stare peste doi ani să ducă în eroare mii de oameni, zeci de mii, să-l voteze parlamentar, aşa cum i-a dus şi în urmă cu aproape doi ani …