Supărare … supărare … care supărare?

Este (oarecum) firesc să fie supărare vizavi de necalificarea naţionalei noastre de fotbal, la turneul final al Cupei Mondiale de la Rio de Janeiro, din Brazilia. Un eşec este totuşi un eşec, şi nu are cum să treacă nesimţit, oricât de mult ai vrea să recunoşti meritele adversarului. Echipa naţională de fotbal a Greciei, ne-a fost superioară la toate capitolele. A jucat cum şi-a propus, pe teren propriu, şi i-a ieşit jocul, a jucat cum şi-a propus şi la Bucureşti, şi de asemenea, i-a ieşit jocul şi bineînţeles, calificarea pentru Rio. Poate încercăm să ne împăcăm cu ideea că şi echipe valoroase precum Ucraina sau Suedia, nu au trecut de baraj. Aşa este, dar aceste formaţii au pierdut în urma unor jocuri spectaculoase, unei dăruiri de adevăraţi profesionişti, patrioţi şi luptători până la epuizare. Au pierdut în urma unor partide dramatice, echilibrate, în care numai şansa a fost cea care a decis. Şi asta în dispute cu Franţa sau Portugalia. Dar noi, echipa noastră, reprezentativa României ce anume a arătat pe terenul de joc, pe câmpul de bătălie? Nimic! Sau hai să fiu mai indulgent, mai nimic! Atunci, de unde şi de ce, supărare? Au arătat ceva, fotbaliştii noştri? Au luptat ei ca adevăraţi reprezentanţi ai unei naţiuni? S-au văzut ei penetraţi de spiritul Imnului Naţional, de culorile Tricolorului românesc? Nu prea! Atunci ce să ne mai mire că nu ne-am calificat? Nimic! Le condamnăm atitudinea. Poate că este normal să facem asta. Dar mai bine hai să judecăm; au fotbaliştii noştri valoare cel puţin de a se bate cu naţionala Greciei, sau ba? De unde valoare? Nu se vede destul de limpede, la ce echipe europene joacă, şi cam ce prestaţii au pe acolo? Putem să-i comparăm cu cei ai Greciei care joacă la echipe mult mai titrate? Nu putem! Sau uitându-ne strict în ograda noastră, putem să facem o comparaţie, fie ea şi pe de parte, cu generaţia lui Hagi? Fără a mai comenta despre geniul lui Hagi şi prestaţiile sale, să ne amintim doar că Gică Popescu era căpitan la Barcelona, echipă la care jucau printre alţii brazilienii Ronaldo şi Rivaldo, sau spaniolul Guardiola. Bun, şi dacă ajungeam la Cupa Mondială de la Rio, ce făceam acolo cu asemenea lot? Simplu de răspuns: eram ciuca bătăilor, aşa cum am mai fost tot cu Piţurcă la un turneu final de campionat european, când am avut cea mai jalnică evoluţie pe care a avut-o vreo echipă în istoria fotbalului de un asemenea nivel. Două întrebări: 1. Ce să fi căutat la Rio? 2. Care supărare? …