Un comisar acuză. Alţi comisari se scuză …

Graţie marelui cineast Sergiu Nicolaescu, pot să spun că am avut mereu şi voi avea în continuare, nesecate surse de inspiraţie în tot ce am scris şi voi scrie, în tot ce am creat şi voi crea. De această dată de folos mi-a fost titlul unui film celebru, al celebrului cineast nemuritor, pentru a boteza acest editorial. Prin urmare, spre norocul meu, concitadinul nostru, Sergiu Nicolaescu trăieşte, şi va dăinui printre noi, cât va mai fi lumea şi pământul. Apropo de comisari, am văzut prea multe figuri mirate sau chiar uluite, vizavi de faptele mizerabile ale miliţienilor de la Olt. Nu ştiu de ce au rămas aşa de uimiţi din moment ce se ştia destul de bine despre multe fapte reprobabile ale unor astfel de indivizi, năravuri care îşi au rădăcinile încă de pe vremea comuniştilor. Poliţiştii de azi care au fost pe „vremea aia” miliţieni, au fost, sunt şi vor rămâne de-a dreptul incurabili, în ceea ce priveşte bătaia, samavolnicia, teroarea, corupţia. Nu toţi, dar majoritatea. Mai grav este faptul că şi cei care au prins „stagiatura” cu ei, s-au molipsit şi se comportă la fel de incurabil. Poliţia este o instituţie care niciodată nu a constituit un factor de mare încredere în rândul populaţiei. Se văd mai mereu poliţişti prin cârciumi, stând ca ştenepii pe axul drumului rutier, cu nişte moace arogante, de parcă ar fi stăpânii absoluţi ai tuturor căilor de comunicaţie rutieră, pândind cu radarele prin locuri dosite, purtând caschetele pe ochi, precum şmecherii, plecând beţi cu maşinile, avariindu-le, bătând, violând, sau făcând multe alte fapte nedemne, dar nu în ultimul rând, corupţi. Norocul nostru al celor mulţi constă în faptul că printre ei mai sunt şi adevăraţi poliţişti, de răul cărora, miliţienii-borfaşi nu prea au loc de întors. Spre norocul nostru, al gorjenilor, nu prea avem pe aici asemenea lichele. Cele care au fost au dispărut sub o formă sau alta. Cele care au mai rămas, prea mulţi purici nu au cum să mai facă, fiindcă şefia poliţiei gorjene a fost şi este una la înălţime. Altfel, maestru cinematografiei ar renaşte precum pasărea Pheonix, din propria cenuşă, şi i-ar pune pe platou alături de Semaca, Lăscărică, Pătulea şi alţii.