Performanță remarcabilă pentru elevii Clubului IMAGO din cadrul Liceului Tehnologic „General Ioan Culcer”: aceștia s-au calificat la FAZA NAȚIONALĂ a prestigiosului concurs interdisciplinar „Școala Solomonarilor lui Solomon Marcus”, ediția a XVI-a, ce se va desfășura la Cluj-Napoca, între 1 și 5 septembrie 2025, în cadrul LECTURIADA ELEVILOR 2025 cu tema „Cine ești? De unde vii? Încotro te duci?” – o reflecție asupra nevoii de identitate.
Secțiunile la care elevii s-au calificat:
– Secțiunea II – Digievenimente: proiectul „Cu personajele la târgul de carte” – implementat la nivelul școlii;
– Secțiunea III – Digiportofolii: proiectul „Eu, eroul propriei povești”;
– Secțiunea IV – Digiscriere: Roberta Popescu și Alexandra Spătaru (clasa a X-a B).
„E al cincilea an consecutiv în care mă calific la faza națională la Cluj alături de copii” – a declarat prof. Cristina-Liliana Diaconița, coordonator de lectură și cadru didactic la limba română.
La implementare proiectului “Cu personajele la târgul de carte” au participat și profesorii coordonatori: Coană Sorana – limba română; Băbeanu Teodora – limba română; Băluță Daniela – fizică; Voicu Manuela – protecția mediului; Diaconița Costel – religie; Bibliotecar Zestroiu Simona sub îndrumarea Dir. Adj. Bîzocu Codruța – chimie și protecția mediului
Succesul vine în urma unui efort colectiv, în care autenticitatea și învățarea cu sens au fost puse în prim-plan, implicând elevii claselor IXA, IXC, XA, XB, XC și XIA.




