spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 30, 2025
Altele
    AcasăEducatieMicii polițiști în acțiune: O zi de neuitat la Grădinița „Mihai Eminescu”

    Micii polițiști în acțiune: O zi de neuitat la Grădinița „Mihai Eminescu”

    Astăzi, copiii de la Grădinița cu Program Prelungit ”Mihai Eminescu” Târgu Jiu au avut parte de o experiență deosebită, datorită vizitei specialiștilor din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Biroul de Analiză și Prevenirea Criminalității, Serviciul de Acțiuni Speciale, Biroul Protecția Animalelor și Serviciul Criminalistic împreună cu câinele polițist Max.

    Activitatea „Polițist pentru o zi”, cuprinsă în proiectul județean extrașcolar ”Academia micilor polițiști”, a avut ca scop familiarizarea celor mici cu rolul poliției în societate și învățarea unor reguli esențiale de siguranță.

    Polițiștii le-au explicat copiilor importanța respectării regulilor de circulație, cum să reacționeze în situații de urgență și cum să recunoască semnele autorităților. De asemenea, cei mici au avut ocazia să vadă echipamentele folosite de polițiști și chiar să exploreze o mașină de poliție, moment care a stârnit mult entuziasm.

    Activitatea a fost interactivă, iar copiii au adresat întrebări curioase, fiind încântați să afle mai multe despre munca polițiștilor. Evenimentul s-a încheiat cu recomandări practice și promisiunea unei noi întâlniri educative.

    Astfel de inițiative contribuie la dezvoltarea spiritului civic al celor mici și îi ajută să înțeleagă importanța siguranței și a respectului față de lege.

    Mulțumim tuturor polițiștilor pentru vizita plină de lecții utile și momente memorabile!

    Profesor educație timpurie,
    Popescu Antonela-Magdalena

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!