Cele mai bune proiecte de robotică şi IT realizate de membrii cluburilor de coding din cadrul bibliotecilor publice din judeţele Vâlcea, Olt şi Gorj vor fi prezentate la sfârşitul acestei săptămâni la târgul regional dedicat inovaţiei şi tehnologiei pentru copii, Hackathon Regional CODE Kids, care va fi găzduit de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.
Reprezentanţii instituţiei de cultură din Râmnicu Vâlcea au anunţat că pe lângă cluburile micilor programatori de pe lângă biblioteci, la evenimentul care va avea loc sâmbătă, între orele 11:00 şi 15:00, vor participa şi membrii cluburilor vâlcene de robotică Bionic Royals, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” şi Brobots Team, de la Colegiul Naţional „Alexandru Lahovari”, în calitate de invitaţi.
„Evenimentul reuneşte copii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani, membri ai cluburilor CODE Kids care funcţionează în biblioteci publice, şi care vor avea astfel prilejul să îşi prezinte proiectele din domeniile IT şi robotică dezvoltate în cadrul cluburilor şi să demonstreze abilităţi esenţiale pentru viitor: programare, gândire critică, lucru în echipă şi creativitate tehnologică. Târgul nu este doar o expoziţie de proiecte, ci şi o platformă de învăţare şi dialog, prin intermediul căreia participanţii vor putea interacţiona cu mentori, specialişti IT şi alţi tineri pasionaţi de tehnologie, descoperind noi perspective şi idei în domeniul inovaţiei digitale”, au precizat reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Vâlcea.
Târgul Hackathon Regional de Ştiinţă CODE Kids Vâlcea 2025 este parte a unui demers naţional iniţiat de Fundaţia Progress, cu sprijinul Romanian-American Foundation, cele mai bune proiecte prezentate la Vâlcea urmând să fie selectate pentru târgul naţional de ştiinţă, care va avea loc în Bucureşti pe 15 noiembrie.

