spot_img
24.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăEducatieStudenți defavorizați, sprijiniți de UCB

    Studenți defavorizați, sprijiniți de UCB

    Cinci studenți de la Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, care provin din medii defavorizate, vor fi sprijiniți să își termine studiile. Măsura face parte din proiectul „Echitate în acces – o șansă pentru succes”, finanțat din fonduri europene.

    „Obiectivul general al proiectului este facilitarea accesului elevilor din mediile defavorizate la învățământul superior, dezvoltarea capacității de incluziune a studenților aflați în situații de risc și abandon universitar, susținerea tranziției studenților, în special a celor proveniți din medii defavorizate, spre piața muncii, prin desfășurarea unor activități în scopul reducerii abandonului școlar și creșterea nivelului de angajabilitate. Unul dintre obiectivele specifice este acela de realizare a unor activități de promovare la nivelul a 4 licee din mediul rural și orașe sub 10.000 de locuitori din județul Gorj“, se arată într-un comunicat de presă al UCB.

    Acțiuni organizate în cadrul proiectului

    În cadrul proiectului va fi organizată caravana „Vrei să fii student? Vino alături de noi! ”, în patru licee din medii defavorizate. De asemenea, „U.C.B. – săptămâna porților deschise” va fi o altă acțiune care va avea loc tot în cadrul acestui proiect.

    O altă măsură constă în găsirea a 5 studenți care provin din medii defavorizate și au venit mediu familial sub 500 de lei și acordarea unui sprijin financiar de 1000 de lei.

    UCB va organiza o competiție studențească „Sunt un învingător”, adresată în special studenților care provin din medii defavorizate, urmând a fi acordate 5 premii, constând într-un kit educațional.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: