spot_img
12.2 C
Târgu Jiu
miercuri, mai 1, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA încercat să păcălească poliţiştii şi s-a ales cu dosar penal

    A încercat să păcălească poliţiştii şi s-a ales cu dosar penal

    A încercat să scape de dosar penal şi a dat din lac în puţ. Este vorba despre un bărbat de 38 de ani, din comuna Mătăsari, care a încercat să îi ducă pe poliţişti pe o pistă greşită. Pentru că nu avea permis de conducere, bărbatul oprit în trafic de oamenii legii a dat date false de identitate. Imediat, organele de poliţie şi-au dat seama de fapta bărbatului şi i-au întocmit acestuia un dosar penal pentru fapte multiple.

    ,,Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiului Motru au identificat în trafic un bărbat de 38 de ani, din comuna Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67, Motru, fără a poseda permis de conducere, iar pentru stabilirea identității, acesta a declarat inițial date false de identitate. În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere și fals privind identitatea”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: