spot_img
4.4 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAccident cu patru victime la Peștișani

    Accident cu patru victime la Peștișani

    Accident cu victime în comuna Peștișani. Din primele informații un autotren și un autoturism au fost implicate, în urma impactului rezultând patru victime. Unul dintre pasageri a fost deja preluat de un echipaj SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale.

     
    Actualizare:

    „La data de 16 septembrie a.c., Poliția Municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul unic 112, cu privire la faptul că pe raza comunei Peștișani a avut loc un eveniment rutier soldat cu victime.

    La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier care au stabilit faptul că un bărbat de 46 de ani, din municipiul Lupeni, județul Hunedoara, nu s-a asigurat corespunzător la plecarea de pe loc pe DN 67 D Peștișani și nu a acordat prioritate de trecere unui autotractor condus regulamentar, din direcția Peștișani-Tismana, de un bărbat, de 44 de ani, din orașul Tismana.

    În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului autoturismului, precum și a altor trei persoane, pasageri în autoturism.

    Victimele au fost transportate la Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate.

    Conducătorul autotractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

    Conducătorul autoturismului nu a putut fi testat cu etilotestul din cauza leziunilor suferite, fiindu-i recoltate mostre biologie de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

    În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă și efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului”, a transmis IPJ Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: