Un bărbat din Târgu Cărbunești a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat cu mașina într-o curbă, după ce s-a urcat băut la volan. Acesta s-a ales cu dosar penal.
„La data de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Cărbunești au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, despre faptul că în orașul Târgu Cărbunești a avut loc un eveniment rutier cu victime. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un bărbat de 47 de ani, din orașul Târgu Cărbunești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Florilor, din localitatea de domiciliu, într-o curbă la dreapta, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat. Testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei și acordarea de îngrijiri medicale de specialitate”, a transmis IPJ Gorj.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul pe drumurile publice, de către o persoană aflată sub influența alcoolului și vătămare corporală din culpă.