spot_img
12.4 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 30, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAmendat pentru transport ilegal de persoane

    Amendat pentru transport ilegal de persoane

    masinaUn tânăr de 20 de ani, din Rovinari, s-a ales cu amendă, după ce a fost depistat de poliţişti transportând ilegal persoane pe ruta Rovinari – Negomir şi retur.

    Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Negomir şi Poliţiei Oraşului Rovinari au desfăşurat o acţiune pe raza localităţii Negomir, pe linia prevenirii şi combaterii transportului ilegal de persoane. Astfel, poliţiştii au depistat pe DJ 674 B, localitatea Negomir, un autoturism, condus de un tânăr, de 20 de ani, din oraşul Rovinari, căruia i s-a documentat activitatea de transport de persoane, contra cost, pe ruta Rovinari – Negomir şi retur, fără a deţine autorizaţie taxi sau copie conform valabilă, conform prevederilor legale privind transportul în regim de taxi şi în regim de închiriere. Prin urmare, conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 de lei, iar ca măsură complementară s-a dispus reţinerea certificatului şi a plăcuţelor de înmatriculare. Tot cu această ocazie, poliţiştii au procedat la indisponibilizarea autovehiculului, pe o perioadă de 6 luni.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: