spot_img
18.5 C
Târgu Jiu
duminică, septembrie 8, 2024
Altele
    AcasăEvenimentBăut, a fugit de polițiști

    Băut, a fugit de polițiști

    Un bărbat băut, aflat la volan, a încercat să scape de un control al oamenilor legii, însă fără succes. S-a ales cu dosar penal.

    „În noaptea de 19 spre 20 mai 2024, polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au efectuat semnalul regulamentar de oprire a unui autoturism care se deplasa din direcția localității Crasna către Novaci, iar conducătorul auto nu a oprit, continuându-și deplasarea.

    Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului, depistându-l pe strada Morii din localitate. În urma verificărilor, conducătorul auto a fost identificat în persoana unui bărbat, în vârstă de 37 de ani, din orașul Novaci.

    În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a rezultat valoarea de 1,16 mg/litru alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei”, a transmis IPJ Gorj.

    În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!