În municipiul Târgu-Jiu, în perioada 07-10 iunie a.c., va avea loc, pentru a doua oară consecutiv, etapa finală a Campionatului de Atletism și Cros al Ministerului Afacerilor Interne.
Festivitatea de deschidere a competiției va avea loc mâine, 08 iunie, începând cu ora 09.00, pe Stadionul Municipal din Târgu Jiu, iar în cursul zilelor de 8, respectiv 9 iunie a.c., peste 180 de lucrători ai M.A.I. din întreaga țară ( polițiști, jandarmi, pompieri și alte structuri) se vor întrece în probe de alergare viteză, alergare rezistență, cros, săritură în lungime și aruncarea greutății.
Toate probele de atletism și cros se vor desfășura pe categorii de vârstă, atât bărbați, cât și femei, a transmis IPJ Gorj.