spot_img
22 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCazanele vecinului i-au trimis după gratii

    Cazanele vecinului i-au trimis după gratii

    Şi-au ascuns feţele de camerele de luat vederi, dar nu au reuşit să-şi ascundă fapta pentru care au ajuns în arestul Poliţiei. Vorbim despre patru indivizi din Gorj, acuzaţi de furt calificat, care îşi vor petrece cel mai probabil, Sărbătorile Pascale, dincolo de zidul gros al poliţiei, dacă instanţa va decide să-i ţină departe de familii pentru perioada următoare.

    Au încercat să rămână în anonimat, ascunzându-se de camerele de luat vederi, cel mai probabil, ruşinaţi de împrejurările în care se aflau, dar nu au reuşit să-şi ascundă urmele de la locul faptei. Cei patru indivizi au fost identificaţi, ca fiind autorii unui furt de cazane, dintr-o gospodărie aflată pe raza localităţii Glogova. Acum, grupul infracţional se află în custodia Poliţiei, urmând să le povestească şi procurorilor cum au reuşit să fure două cazane din cupru dintr-o gospodărie a cărui proprietar se afla plecat din ţară. Hoţii au fost daţi de gol de cele două cazane găsite asupra lor de către poliţiştii gorjeni, în timp ce le transportau cu ajutorul unui autovehicul. Alarma a fost dată însă de păgubit, care a sesizat că-i lipsesc bunurile, imediat ce a revenit în ţară. Acum, după ce păgubitul şi-a recunoscut obiectele, hoţii au fost reţinuţi şi trimişi în faţa judecătorilor. Dacă judecătorii vor decide să-i trimită după gratii, indivizii îşi vor petrece Sărbătorile Pascale în arestul Poliţiei.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: