spot_img
10.4 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEvenimentCe au pățit doi tineri care scuipau coji de semințe pe stradă!

    Ce au pățit doi tineri care scuipau coji de semințe pe stradă!

    Pavimentul parcurilor și zona stațiilor de troleu din Târgu Jiu sunt, în permanență, murdare din cauza lipsei de bun simț a unor cetățeni. Pe lângă ambalaje și pet-uri, cojile de semințe arată nepăsarea cetățenilor față de comunitate. Doi tineri au fost prinși de oamenii legii în timp ce se relaxau scuipând cojile de la semințele mâncate pe stradă.

    Pentru a scăpa de amendă, adolescenții și-au recunoscut vina și au strâns mizeria creată.

    „Doi tineri au fost depistați în timp ce aruncau coji de semințe pe domeniul public. Atitudinea cooperantă a celor doi tineri, recunoașterea faptei cât și angajamentul luat, în sensul în care nu vor mai repeta astfel de fapte, au condus la avertizarea verbală a acestora. Mai mult, colegii noștri au fost surprinși de inițiativa tinerilor de a strânge cojile de semințe pentru a le arunca în coșul de gunoi”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu.
    Aruncarea cojilor de semințe pe domeniul public poate atrage după sine aplicarea de sancțiuni contravenționale în valoare de 1000 lei, potrivit H.C.L. nr. 169 din 2006 privind aprobarea Regulamentului de gospodărire a municipiului Târgu Jiu.

    Te-ar mai putea interesa

    Anchetă DNA la CEO

    Băut la volan

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: