spot_img
10.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăActualitatePrimarii gorjeni își fac griji pentru sezonul rece

    Primarii gorjeni își fac griji pentru sezonul rece

    Primarii își fac griji pentru perioada sezonului rece. Mulți gândesc cu îngrijorare la facturile care vor urma, încercând, de pe acum, să găsească soluții. Cele mai mari cheltuieli prevăzute sunt la energie electrică și gaze.

    La Bumbești Jiu, primarul se așteaptă la o iarnă grea cu facturi încărcate. Constantin Bobaru a încercat să face economii la buget, pentru a avea sumele necesare achitării facturilor, în iarnă.
    „Încercăm să punem bani de-o parte, să putem să facem față provocărilor care vor veni la iarnă, pentru că instituțiile publice nu pot să rămână nici în beznă și nici în frig, pentru că ele găzduiesc bolnavi, copii, salariați și așa mai departe. Trebuie să facem lucrul acesta, din punctul meu de vedere, nu există alternativă. Vă spuneam, ce facem, lăsăm, de exemplu, școlile în beznă și copiii în frig? Există această variantă?! Nu cred! Eu, ca administrator, la asta mă gândesc foarte serios, nu ai soluții, nu poți să lași copiii în frig. Sau ce faci? Lași bolnavii, la spital, în beznă și în frig? Sau în secția Chirurgie să se ia curentul când operează bolnavul?”, a declarat primarul Constantin Bobaru la un post de radio local.

    Și la Bălănești primarul se pregătește de iarnă. Aici încălzirea în unitățile de învățământ se face cu lemne.” Este o chestiune delicată, nu numai la noi ci în întreaga lume. Nu avem variante, nu stăm să ne plângem. Deja ne pregătim de iarnă, vom avea lemne, tot ce ne trebuie pentru începutul de an școlar”, a transmis Ovidiu Pungan, primarul comunei Bălănești.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: