spot_img
12.1 C
Târgu Jiu
duminică, mai 5, 2024
Altele
    AcasăEvenimentEleva de liceu din Rovinari, de negăsit!

    Eleva de liceu din Rovinari, de negăsit!

    Poliția dar și familia caută, de câteva zile, eleva de liceu din Rovinari dată dispărută de familie. Cristiana are 15 ani și a dispărut după ce a plecat de acasă spre liceul unde învăța. Este vorba despre Liceul Roșia Jiu, situat la mica distanță de oraș.

    „La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați cu privire la faptul că, Doncz Cristiana-Florina, în vârstă de 15 ani, din Rovinari, a plecat de la domiciliu, cu intenția de a se deplasa la Liceul Tehnologic Roșia Jiu, unde nu a mai ajuns și până în prezent nu a mai revenit la domiciliu.

    Semnalmente: înălțime – 1.65 m, greutate-aproximativ 50 kg, constituție atletică, ochi căprui, păr şaten, lung, iar pe antebrațul stâng are un semn particular.
    La momentul plecării, fata purta pe cap o căciulă de tip bască de culoare neagră, în picioare avea o pereche de teniși cu model floral, un cardigan și o bluză de culoare neagră, pantaloni de tip blue-jeans și un rucsac negru inscripționat. Orice persoană care poate oferi informații ce pot conduce la depistarea minorei, este rugată să apeleze Serviciul Unic 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție”, a transmis poliția.

    Fata a dispărut la scurt timp după ce pe rețelele de socializare un părinte reclama teama fiicei sale și a unei alte minore după ce un localnic ar fi amenințat că le răpește. Una dintre fete a fugit, scăpându-și din picior un adidas. Individul a luat încălțămintea sport a fetei și a plecat cu ea.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: