AcasăEvenimentFiica doctorului Tîrziu a rămas fără carnet! A urcat la volan după...

Fiica doctorului Tîrziu a rămas fără carnet! A urcat la volan după ce a consumat alcool

Antoaneta (Anca) Ștefania Tîrziu, asistentă medicală la Spitalul de Urgență Târgu Cărbunești și totodată studentă la Medicină, a fost trasă pe dreapta de polițiștii de la Serviciul Rutier din cadrul IPJ Gorj și amendată pentru consum de alcool la volan! Fiica doctorului Constantin Tîrziu, fostul manager al Spitalului de Urgență Târgu Cărbunești, a suflat în fiolă chiar de Zilele Orașului Târgu Cărbunești iar alcooltestul a ieșit pozitiv, valoarea fiind de peste 0,40 de mg/alcool în aerul respirat! Șoferița a fost dusă de către echipajul de poliție la Spitalul Târgu Cărbunești pentru recoltarea probelor biologice! Aceasta a rămas pieton! Fiica dr Târziu, salariată și la clinica privată a tatălui său, a fost amendată și i s-a suspendat dreptul de a conduce, așa cum este legislația în vigoare!
Fapta este contravenție iar tânăra asistentă medicală, viitor medic, a fost la un pas de dosarul penal. S-ar fi ales cu un astfel de dosar dacă analiza indica o valoare a alcoolului în sânge de peste 0,80!

Te-ar mai putea interesa

Ultima oră!

Comentarii recente