spot_img
Altele
    AcasăEvenimentFirmele cu jocuri de noroc, amendate de poliţişti

    Firmele cu jocuri de noroc, amendate de poliţişti

    Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigarea Fraudelor Gorj şi poliţişti din cadrul Poliţiei Oraşului Rovinari şi Poliţiei Municipiului Motru, au desfăşurat activităţi de verificare a respectării legalităţii activităţilor comerciale şi a legislaţiei în domeniul jocurilor de noroc, pe raza oraşului Rovinari şi municipiului Motru. Poliţiştii au verificat 14 agenţi economici, iar pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat zece sancţiuni contravenţionale în valoare de 58.000 de lei, din care opt pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc şi 2 conform prevederilor Legii nr. 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, iar ca măsuri complementare, au confiscat suma de 956 lei a cărei provenienţă nu a putut fi justificată de către agenţii economici verificaţi. Totodată, poliţiştii au constatat o infracţiune şi au indisponibilizat un aparat electronic de joc tip slot-machine. Oamenii legii au dat exemplu un agent economic din Motru, care avea conectat un dispozitiv artizanal la unul dintre aparatele de joc. ,,Poliţiştii de investigare a fraudelor, cu ocazia verificărilor efectuate la un agent economic cu punctul de lucru în municipiul Motru, au constatat că la un aparat de jocuri tip slot-machine cu câştiguri, era conectat un dispozitiv artizanal de natură să influenţeze memoria aparatului şi de a diminua şansele de câştig”, au exemplificat poliţiştii. În acest caz poliţiştii au procedat la sigilarea şi ridicarea aparatului de joc, în cauză fiind întocmit dosar penal conform prevederilor art. 25 alin. 1. lit. c din O.U.G. nr. 77/2009.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: