Carlos Lupulescu (25 de ani), fiul lui Ion Lupulescu, fost șef de Investiții al Exploatării Miniere Roșia, din cadrul CEO, a fost tras pe dreapta, joi, 3 octombrie, de către un echipaj din cadrul Secției 5 Poliție Rovinari. Oamenii legii au găsit în mașina lui substanțe susceptibile de a fi psihoactive.
În plus, tânărul a ieșit pozitiv la Drugtest, la canabis. Mai mult decât atât, polițiștii au mai găsit în mașina acestuia dispozitive folosite la confecționarea drogurilor. Interesant este că în mașină se afla ca pasager chiar șeful lui.
Carlos Lupulescu a fost oprit de un echipaj al Poliției Rovinari, în zona gării din localitate. Acesta are acum dosar penal.
Acuzat că a mușcat de mână un coleg de muncă
Carlos Lupulescu mai este cercetat pentru lovire, potrivit unor informații pe care le deținem. Un coleg de muncă l-a reclamat, după ce a avut un conflict cu acesta. Scandalul a avut loc la depozitul de cărbune de la Rovinari, acolo unde lucra fiul fostului șef de la Investiții de la EMC Roșia. Victima susține că a fost mușcată de mână de acesta.
Și alți colegi s-au plâns, pentru că au fost amenințați de fiul fostului bos din minerit. S-a făcut o cercetare disciplinară și, conform unor surse, a fost mutat la secția de asecări.
Ion Lupulescu, fostul șef de la Investiții, s-a pensionat cu legea care a redus vârsta de pensionare, după care a fost reangajat la CEO.