spot_img
13.4 C
Târgu Jiu
duminică, martie 3, 2024
Altele
    AcasăEvenimentIon Cican, din nou pe mâna anchetatorilor pentru evaziune fiscală

    Ion Cican, din nou pe mâna anchetatorilor pentru evaziune fiscală

    Administratorul unei societăţi comerciale din Rovinari este suspectat că nu a înregistrat în evidenţele contabile veniturile obţinute din comercializarea de materiale de construcţii şi produse industriale pentru care ar fi trebuit să plătească impozite de 165.000 de lei.

    Ion Cican este client vechi al poliţiştilor. Acesta a mai fost reţinut şi arestat preventiv pentru alte fapte penale, în urmă cu câţiva ani, însă a fost pus în libertate de instanţele de judecată. Procesele în care acesta a fost judecat pentru înşelăciune s-au aflat mult timp pe rolul instanţelor de judecată. Ciocan a mai fost implicat şi într-un dosar cu BRD. Ieri însă, ofiţerii Serviciului de Investigare a Fraudelor, urmare a probatoriului administrat sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au emis ordonanţă de reţinere pe timp de 24 de ore, pe numele lui Ion Cican, de 51 ani, din comuna Drăguţeşti, judeţul Gorj, suspectat de săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală. În fapt, din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat că suspectul, în calitate de administrator al unei firme din oraşul Rovinari, în perioada februarie 2009-martie 2010, a efectuat acte de comerţ cu mărfuri care constau în materiale de construcţii şi produse industriale, fără a înregistra în evidenţa contabilă a societăţii veniturile realizate. Prejudiciul cauzat prin sustragerea de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului a fost stabilit la suma de 165.000 lei. Suspectul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Gorj, urmând a-l prezenta în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu propunere de arestare preventivă pentru următoarele 29 de zile. Cercetările continuă pentru lămurirea tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirea răspunderii judiciare a suspectului.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: