spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
luni, aprilie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentLovit cu toporul în cap de fiul său, pentru un coteț

    Lovit cu toporul în cap de fiul său, pentru un coteț

    Un gorjean a fost reținut luni, 8 mai, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor, după ce l-a lovit cu toporul în cap pe tatăl său.

    „S-a reținut că la data de 7 mai, în jurul orei 17.00, aflându-se în curtea comună a imobilelor aflate în comuna Telești, satul Buduhala, între persoana vătămată M.C. și fiul acesteia, M.V., a izbucnit un conflict spontan generat de faptul că acesta din urmă a intenționat să demoleze un coteț din lemn folosit în trecut pentru ținerea păsărilor, conflict ce a degenerat în acte de violență. M.V. aplicând cu toporul pe care îl avea asupra sa trei lovituri (două cu tăișul și una cu muchia) în creștetul capului persoanei vătămate, tatăl său, provocându-i plăgi tăiate de 5 și 7 centimetri“, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.

    Are nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale

    Victima a ajuns la Unitatea Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, unde i s-au acordat îngrijiri medicale. Medicii au constatat că are două plăgi tăiate parietal și o tumefacție. Medicii au stabilit că are nevoie de 12-14 zile de îngrijiri medicale.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: