spot_img
18.2 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEvenimentO adolescentă din Schela, condamnată la un an închisoare pentru că a...

    O adolescentă din Schela, condamnată la un an închisoare pentru că a ascuns o crimă

    Adolescenta, în vârstă de 18 ani, din comuna gorjeană Schela, pentru care s-a săvârşit o crimă în luna ianuarie 2010 a ajuns după gratii. Instanţa de judecată a condamnat-o la un an de închisoare, sub acuzaţia de nedenunţare a unor infracţiuni. Este vorba despre oribila crimă, care a şocat întreaga comunitate din comuna Schela, când cadavrul devorat de animale al unui tânăr a fost găsit în curtea unei gospodării.

    După descoperirea cadavrului, medicii legişti au stabilit că tânărul a fost ucis cu sânge rece. La scurt timp a fost dovedit şi criminalul, dar şi complicele acestuia. Este vorba despre o copilă minoră la vremea respectivă, pentru care cei doi tineri au ajuns la crimă. Alina T., avea 17 ani şi se iubea cu fiecare dintre ei, iar cel mai hotărât să rămână cu fata şi-a ucis rivalul. A ascuns apoi trupul neînsufleţit al rivalului său într-o curte, iar maşina în care îl omorâse pe tânăr a abandonat-o pe raza comunei Schela. Oamenii legii au pornit imediat o anchetă, plecând de la un caz de dispariţie. Au căutat tânărul dat dispărut de familie, iar când au găsit maşina acestuia abandonată şi plină de sânge, şi-au dat seama că la mijloc este vorba despre un caz complex. Următorii paşi făcuţi de anchetatori au fost să caute tânărul, iar urmele lăsate la faţa locului să fie analizate atent. În următoarele zile, oamenii legii au pus cap la cap toate probele adunate pentru ca în final, să dea atât de urma victimei, cât şi de urma celui care i-a luat viaţa.

    A dormit cu iubita, după ce şi-a ucis rivalul

    Cazul crimei săvârşită cu sânge rece a făcut vâlvă în judeţ, mai ales când a ieşit la iveală motivul pentru care s-a ajuns la crimă. Anchetatorii au aflat în timpul cercetărilor că, după săvârşirea oribilei crime, agresorul şi-a petrecut noaptea împreună cu minora, pentru care îşi pătase mâinile cu sânge. Deşi a aflat despre oribila crimă la scurt timp de la săvârşirea ei, fata a ascuns fapta, însă anchetatorii nu au trecut cu vederea acest lucru. Au urmat procese şi la aproape doi ani de la săvârşirea crimei, tânăra a fost condamnată la un an cu închisoare. Poliţiştii au găsit-o pe adolescentă acasă, de unde au ridicat-o pentru a o trimite la închisoare, unde urmează să-şi ispăşească pedeapsa pentru ascunderea crimei. Înainte de a o aduce la Poliţie, adolescenta a fost supusă mai multor controale medicale, pentru a vedea starea de sănătate a acesteia.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: