După aproape 30 de ani de activitate, unul dintre cei mai activi pompieri gorjeni iese la pensie. A trăit emoții intense și a fost înger în mii de cazuri, când s-a luptat cu flăcările salvând viața și bunurile celor aflați în suferință. După o viață de activitate colegii i-au mulțumit pentru amprenta lăsată în sânul ISU Gorj.
Diaconescu Ică – Șeful Centrulul Operațional al ISU Gorj trece într-o nouă etapă a vieții – aceea de ofițer în rezervă. Momentul este marcat de colegi.
„După 29 de ani, 9 luni și 6 zile…
Fiecare dintre noi trecem prin momente memorabile de-a lungul vieții, momente pe care le petrecem alături de cei dragi și despre care povestim cu plăcere prietenilor noștri sau, mai târziu, urmașilor noștri.
După 29 de ani, 9 luni și 6 zile, domnul colonel Diaconescu Ică – Șeful Centrulul Operațional al ISU Gorj trece într-o nouă etapă a vieții – aceea de ofițer în rezervă.
Domnul colonel Diaconescu Ică a fost, este și va rămâne pentru noi un coleg de nădejde și un profesionist desăvârșit.
Ne lasă în urmă o amprentă pe care și-a pus-o de-a lungul anilor în gestionarea situațiilor de urgență la nivelul județului Gorj, ne lasă în urmă experiența dumnealui, iar noi avem datoria de a-i mulțumi.
Într-un cadru festiv, i-am urat în cor “Pensie lungă!” și i-am mulțumit domnului colonel pentru întreaga activitate pe care a avut-o în această nobilă misiune de a salva vieți și bunuri!
Vă dorim pensie lungă domnule colonel și ne înclinăm în fața profesionalismului dumneavoastră!”, a transmis echipa ISU Gorj.