Cadavrul unui bărbat a fost găsit de doi prieteni într-o locuință abandonată din Târgu Jiu. Respectivul ocupa, de ceva vreme, o încăpere din această casă, deși aceasta nu avea curent, apă sau căldură. Consuma foarte mult alcool, a declarat Marian Boboc, unul dintre cei care l-au găsit pe respectivul fără suflare. Tot acesta spune că pe cel decedat îl strigau Luci, că acesta avea un cântar și făcea cu el bani în Piață Mică din municipiu.
Polițiștii au demarat o anchetă, iar criminaliștii au făcut măsurători specifice la fața locului. În cauză s-a deschis dosar penal pentru moarte suspectă, așa cum este procedura.

