spot_img
21.9 C
Târgu Jiu
luni, iulie 1, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPălmuită de fostul soț

    Pălmuită de fostul soț

    Scandal într-o familie din Logrești. O femeie a cerut ordin de protecție, după ce a fost agresată de fostul soț.

    „La data de 29 mai a.c., polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Stoina au fost sesizaţi prin apelul 112, de un tânăr, din oraș Novaci, cu privire la faptul că tatăl său o amenință pe mama sa și pe ceilalți frați ai săi.
    Din primele cercetări efectuate de polițiști la faţa locului s-a stabilit faptul că, în timp ce mama apelantului, în vârstă de 53 de ani, se afla la locuința de domiciliul său din comuna Logrești, împreună cu fostul soț, de 58 de ani, cu care locuiește de aproximativ patru ani, pe fondul unor neînțelegeri familiale, a fost lovită de acesta, cu palma peste față, fără a-i fi provocate vătămări corporale.
    Au fost întocmit formularele de evaluare a riscului, ocazie cu care nu a rezultat un risc iminent, iar persoanele în cauză nu au solicitat emiterea unui ordin de protecţie provizoriu, primind un formular pentru a se putea adresa instanței de judecată” , a transmis IPJ Gorj.
    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violență în familie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    Iliuși Antonie on Gorj: Se renumără voturile
    error: Content is protected !!