Deși s-a vehiculat că Petre Stăncioi, „pistolarul” prins după o operațiune ca în filme, în urmă cu câteva zile pe malul Jiului, ar fi fost mutat în penitenciarul din Arad, se pare că acesta este încă în arestul IPJ Gorj.
Anchetatorii l-au ținut pe Stăncioi aici, deoarece s-au inițiat cercetări urgente în cauza legată de sustragerea acestuia de la executarea pedepsei, dar și a comiterii noii infracțiuni de tentativă de omor, faptă exercitată asupra concubinului fostei sale soții.
Abia după o lună, Stăncioi ar putea fi trimis la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Craiova, asta până când judecătorii vor renunța la măsura arestării preventive, lucru aproape imposibil. Astfel că, Stăncioi va fi trimis în judecată în stare de arest preventiv și condamnat tot așa. Iar minimul primit pentru noua faptă va fi de cel puțin 7 ani, spun avocații specializați în penal.