spot_img
19.7 C
Târgu Jiu
sâmbătă, mai 4, 2024
Altele
    AcasăEvenimentPrefectul vrea să instaureze ordinea în Rânca

    Prefectul vrea să instaureze ordinea în Rânca

    Liviu Andrei vrea să restabilească ordinea în Rânca. Acesta le-a pus gând rău comercianţilor ambulanţi şi celor care conduc ATV-uri în mod periculos. De asemenea, acesta speră ca traficul în interiorul staţiunii să nu se mai desfăşoare cu dificultate din cauza maşinilor parcate la voia întâmplării. De la 1 decembrie, un echipaj de pompieri cu o autospecială de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj va urca la Rânca pentru a interveni de sărbători la eventuale incendii.

    Comandamentul de iarnă s-a întrunit, ieri, în zona Rânca pentru a verifica ultimele detalii înaintea de căderea zăpezii. Din acest comandament au făcu parte atât autorităţile locale din Novaci şi Baia de Fier, cât şi reprezentanţii celorlalte instituţii publice din judeţ. Prefectul de Gorj, Liviu Andrei, s-a deplasat personal la Rânca, nemulţumit de faptul că locurile de parcare lipsesc, iar gunoiul nu este ridicat la timp. Prefectul recunoaşte totuşi că spre deosebire de alţi ani, Rânca a beneficiat şi de unele investiţii care să aducă turiştii în zonă.

    În fiecare an, turiştii care au petrecut sărbătorile la Rânca au rămas fie fără apă, fie fără curent electric. Tocmai pentru a preîntâmpina astfel de evenimente nedorite, prefectul Liviu Andrei spune că va încerca să restabilească ordinea în staţiune. Pe agenda acestuia se află şi comercianţii ambulanţi care strică imaginea zonei, dar şi cei care conduc ATV-uri în mod periculos. „Nu se compară Rânca din acest an cu ce a fost în anii trecuţi. Acum avem mai multe parcări şi nu mai e aşa de aglomerată staţiunea. Eu nu vreau ca în centrul staţiunii să mai avem vânzători ambulanţi care comercializează cârnaţi sau mai ştiu eu ce pentru că nu dă bine. Nici maşinile nu vor mai fi parcate pe oriunde. Nu sunt de acord nici cu ateviştii care merg peste tot, pe unde vor ei. Mai sunt probleme de rezolvat şi în ceea ce priveşte ridicarea gunoiului”, a declarat prefectul Liviu Andrei. Înaintea sărbătorilor de iarnă, autorităţile judeţene vor trimite la Rânca echipaje atât de la Poliţie şi Jandarmerie, cât şi de la Pompieri şi Ambulanţă. Pentru a preîntâmpina evenimentele nedorite, un echipaj de pompieri cu o autospecială de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Gorj va urca la Rânca, de 1 decembrie, pentru a interveni de sărbători la eventuale incendii.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: