O elevă de 16 ani, ce urmează cursurile la Liceul Teologic din Târgu Jiu , acuză că a fost agresată de profesorul de la catedră. Este vorba despre un preot- profesor care, între timp, a fost dat afară din unitate. Inspectoratul Județean de Poliție a deschis o anchetă în acest caz.
„În urma verificărilor efectuate de către polițiștii Biroului Siguranță Școlară, cazul a fost preluat de către polițiștii Biroului de Investigații Criminale, care s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, într-o zi din perioada noiembrie 2021-ianuarie 2022, o elevă, de 16 ani, din cadrul unei instituții de învățământ din municipiul Târgu-Jiu, în timp ce se afla în timpul orelor de curs, ar fi fost agresată sexual de către un profesor din cadrul instituției.
În cauză, polițistii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de agresiune sexuală”, a transmis IPJ Gorj.