Un bărbat de 39 de ani este anchetat de polițiști, după ce a furat cărbune de la UMC Jilț Sud. Acesta a spus anchetatorilor că a încercat să sustragă cărbune pentru că nu avea nicio altă variantă să își încălzească locuința pe timpul iernii. „Polițiștii din cadrul Posturilor de Poliție Mătăsari și Bolboși, au identificat în flagrant un bărbat, de 39 de ani, din comuna Mătăsari, care ar fi pătruns în depozitul de cărbune al UMC Jilț Sud, de unde a sustras cărbune, în cantitate de 420 de kilograme, pe care a declarat că urma să o folosească pentru încălzirea locuinţei sale. Cantitatea de cărbune ce a fost predată unității miniere. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt”, a informat Biroul de Presă al IPJ Gorj.