spot_img
24 C
Târgu Jiu
duminică, mai 26, 2024
Altele
    AcasăEvenimentŞi-a "proptit" maşina într-un stâlp

    Şi-a „proptit” maşina într-un stâlp

    Poliţia municipiului Târgu-Jiu a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, de către un participant la traficul rutier, despre faptul că pe DN 67, în comuna Teleşti, sat Buduhala, a avut loc un accident de circulaţie. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă formată din poliţişti ai Biroului Rutier Târgu-Jiu şi Secţiei 2 Poliţie Rurală Teleşti.

    Din primele cercetări efectuate, s-a constatat că D.C.C., de 30 ani, din comuna Runcu, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce conducea autoturismul proprietate personală, pe DN 67, din direcţia Târgu-Jiu spre Motru, nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu zăpadă şi a pierdut controlul asupra volanului. Părăsind partea carosabilă, autoturismul condus de tânăr, a intrat în coliziune cu un stâlp de susţinere a reţelei electrice, după care s-a răsturnat. Urmare impactului, conducătorul auto a suferit leziuni corporale uşoare. Poliţiştii l-au testat cu aparatul etilotest şi au constatat că acesta prezenta o concentraţie de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel în cauză a fost transportat la o unitate medicală, aici fiindu-i recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Poliţiştii au întocmit pe numele tânărului acte premergătoare sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care prezintă o îmbibaţie alcoolică peste limita legală şi vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: